Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat că joi 139 de cetăţeni afgani au ajuns în ţară, la bordul unei aeronave.
‘Astăzi tocmai au ajuns în România cea mai mare parte a cetăţenilor afgani, a afganilor ‘noştri’, aşa cum le-am spus, care au fost evacuaţi de România din Afganistan (…). Am reuşit aducerea în siguranţă la Bucureşti a 139 de cetăţeni afgani aflaţi sub protecţia României’, a declarat şeful diplomaţiei.
Ei fac parte dintre cei 156 de cetăţeni afgani care au fost evacuaţi din Afganistan de către celula de criză română. Aurescu i-a primit pe aceştia la coborârea din avion, la Baza 90 Transport Aerian. ‘A fost un un moment foarte emoţionant’, a spus el.
Cetăţenii afgani evacuaţi în acest grup sunt colaboratori ai forţelor armate române, studenţi cu burse în România, alte categorii vulnerabile ca jurnalişti, activişti pentru drepturile omului, magistraţi şi membrii de familie ai acestora.
Potrivit ministrului, alţi 17 cetăţeni afgani care au fost sprijiniţi de către autorităţile române să părăsească în siguranţă teritoriul Afganistanului şi care au primit asistenţă din partea României au optat să continue călătoria prin alte mijloace către destinaţia lor finală iar o parte dintre ei vor ajunge în perioada următoare în România.
‘Le-am spus că autorităţile române vor face tot ceea ce le stă în putinţă pentru a le oferi acestor prieteni ai României greu încercaţi de soartă condiţii decente de trai şi şansa de a o lua de la capăt’, a afirmat Aurescu, care a adăugat că ‘Afganistanul este scena unor drame umane greu de imaginat’.
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, chestor general de poliţie Bogdan Despescu, a explicat că printre cei 139 sunt persoane care deja beneficiază de permise de şedere temporară valabile, anume studenţi care au mai fost în România.
Cei 139 de cetăţeni afgani vor intra în carantină iar după încheierea formalităţilor, cererile lor de protecţie internaţională vor fi preluate şi vor fi cazaţi în centrul de azil de la Galaţi. ‘După obţinerea unei forme de protecţie, aceştia vor putea fi înscrişi în programe de integrare’, a detaliat oficialul.
Despescu a precizat că în România există şase centre de azil, care au în total 750 de locuri, cu posibilitatea suplimentării iar gradul de ocupare al acestor centre este în prezent de 70%.