Summitul Tinerilor va avea loc în octombrie la Constanţa – Capitala Tineretului din România, fiind aşteptate peste 300 de persoane.
‘Summitul Tinerilor 6.0: MOZAIC, eveniment definitoriu pentru mişcarea de tineret din România, revine cu noi oportunităţi de dezvoltare inedite pentru 300 de tineri din România. Evenimentul are loc în contextul Constanţei – Capitală a Tineretului din România 2021-2022. Summitul Tinerilor este unul dintre cele mai ambiţioase proiecte dedicate învăţării, dezbaterii şi generării unor politici pentru tineri. Programul propus pentru această ediţie îşi doreşte să reflecte îndeaproape conceptul MOZAIC. Acesta îşi propune să fie cât mai variat, îmbinând evenimentele cu caracter formal cu cele mai puţin formale’, precizează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES.
Astfel, în perioada 6 – 10 octombrie, tinerii participanţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, vor lua parte la ateliere, sesiuni plenare, activităţi non-formale şi culturale.
Oportunităţi de sprijin ale ecosistemului de tineret, Atelier de educaţie financiară, Tinerii – Ambasadori pentru oraşe verzi şi curate, Cum combatem fake news? sau Trusă de prim-ajutor pentru sănătatea mintală, expoziţii de artă, teatru-dezbatere sunt doar câteva dintre activităţile care se vor derula în cadrul evenimentului de la Constanţa, informează organizatorii.
‘Summitul Tinerilor 6.0: MOZAIC porneşte de la componenta culturală a Constanţei, care reprezintă cel mai definitoriu exemplu de mozaic cultural de pe teritoriul României, fiind sugestiv pentru întreaga regiune dobrogeană. Acesta este un oraş multi-etnic în care toate comunităţile convieţuiesc paşnic de mai multe secole. De asemenea, există şi comunităţi precum cele ale aromânilor, puternic ancorate în comunitate, care însă şi-au păstrat tradiţiile’, menţionează sursa citată.
Summitul Tinerilor va găzdui şi prima etapă a proiectului ‘Tineri. Voce. Reprezentare’, unde, în perioada 5 – 10 octombrie, 25 de tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani, au posibilitatea să devină adevăraţi lideri ai generaţiei lor.
Proiectul ‘Tineri. Voce. Reprezentare’ îşi propune să extindă reţeaua tinerilor care luptă pentru obiectivele comune ale societăţii, precum şi să crească capacitatea acestora de a influenţa comunităţile în care trăiesc prin instrumente şi influenţarea proceselor decizionale, se mai arată în comunicat.