Crucea Roşie Română va marca sâmbătă Ziua Mondială de Prim Ajutor prin simulări şi demonstraţii în domeniu adresate copiilor.
Potrivit unui comunicat al Crucii Roşii Române, nu vor lipsi demonstraţii de prim ajutor realizate de copii, în special elevi care au participat la concursul de educaţie pentru sănătate şi prim ajutor ‘Sanitarii Pricepuţi’.
Sub sloganul ‘Fii un erou de prim ajutor la şcoală şi în comunitatea ta’, Ziua Mondială de Prim Ajutor din acest an plasează copiii în centrul atenţiei. Educarea copiilor în domeniul primului ajutor este esenţială pentru pregătirea unei generaţii viitoare mai informate şi mai active atât pentru propria protecţie, cât şi pentru cea a oamenilor din jurul lor.
Abilităţile de acordare a primului ajutor permit copiilor să devină mai receptivi şi să aibă o reacţie mai bună în situaţii de urgenţă, îi învaţă cum să-şi păstreze calmul în caz de urgenţă. Copiii asimilează informaţii în primii ani de viaţă mai repede decât în orice altă perioadă a vieţii. Dobândirea de cunoştinţe în acordarea primului ajutor de către copii la o vârstă timpurie va contribui la construirea bazei de cunoştinţe pentru deprinderi de prim ajutor pe care şi le pot aminti pe tot parcursul vieţii.
Crucea Roşie Română educă şi furnizează cursuri de prim ajutor de 145 de ani fără întrerupere. Cursurile de prim ajutor desfăşurate de Crucea Roşie Română au acoperire naţională şi certificare europeană. În 2020, un an în care cursurile s-au desfăşurat în cea mai mare parte în regim online pe fondul pandemiei COVID-19, organizaţia a instruit peste 10.000 de persoane în acordarea primului ajutor.
Pentru elevii din clasele V- XII, Crucea Roşie Română organizează cu o tradiţie de peste 50 de ani, la nivel naţional, concursul de educaţie pentru sănătate şi prim ajutor ‘Sanitarii Pricepuţi’.
În fiecare an, în toată lumea, aproape un milion de copii mor din cauza accidentelor. Alte zeci de milioane necesită îngrijiri spitaliceşti pentru accidente non-mortale. Mulţi rămân cu dizabilităţi permanente sau leziuni ale creierului. Luarea unor măsuri adecvate imediate şi aplicarea tehnicilor corespunzătoare de prim ajutor pot reduce considerabil numărul de decese.