Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Ilie Bolojan a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, noul Consiliu de Administraţie (CA) al Aeroportului Oradea, care ar urma să fie condus de Tudor Jidav, fost director al Aeroportului ‘Henri Coandă’ din Otopeni.
CA este format, în urma unei proceduri de selecţie, din cinci persoane, dintre care un reprezentant al Ministerului de Finanţe, ce urmează a fi comunicat, precum şi câte doi reprezentanţi ai autorităţilor locale – Tudor Jidav (care va reprezenta Consiliul Judeţean şi va fi propus preşedinte al CA), Mihai Jurcă (city managerul Oradea) şi din partea agenţilor economici – Alexandra Drăghiciu (manager resurse umane Celestica) şi Dan Adrian Popuş (manager Plastor).
‘Acest CA nu are nicio conotaţie politică, sunt oameni care au competenţe recunoscute, atât în partea de aviaţie, cum este domnul Jidav, dar şi în management, în sectorul public sau privat. Sper că facă treabă bună în anii următori’, a afirmat Ilie Bolojan.
Priorităţile noului CA al Aeroportului internaţional Oradea sunt reducerea cheltuielilor de funcţionare şi creşterea veniturilor proprii, cu atât mai mult cu cât, din anul 2023, conform ‘directivelor aflate în vigoare’, Consiliul Judeţean Bihor nu va mai putea să aloce subvenţii pentru aeroport.
‘Dacă nu se iau măsuri din timp pentru creşterea veniturilor şi scăderea cheltuielilor, vă puteţi da seama că vom avea nişte probleme serioase peste 3-4 ani. Consiliul Judeţean acordă anual din banii bihorenilor o subvenţie de 1,5 milioane de euro pentru ca aeroportul să funcţioneze în bune condiţii. Nu este totuna dacă aceşti bani sunt folosiţi pentru operarea aeroportului sau pentru salarii’, a subliniat Ilie Bolojan.
Noul CA va fi aprobat în plenul Consiliului Judeţean, proiectul urmând să fie supus votului în şedinţa de joi.
La reducerea cheltuielilor, Bolojan a menţionat că operarea ar putea fi făcută într-un singur terminal, cel nou, că în perioada următoare achiziţiile şi partea juridică a Aeroportului Oradea vor fi preluate de serviciile interne ale Consiliului Judeţean.
Creşterea veniturilor s-ar realiza prin internalizarea unor servicii, precum handling, degivrare etc, în regie proprie, inclusiv vânzarea de combustibil, gestionarea parcărilor în mod eficient, o bază tehnică pentru aeronave mici.
Altă prioritate este accesarea de fonduri europene, domeniu în care conducerea interimară lucrează la materializarea unor proiecte europene pentru extinderea pistei, precum şi pentru creşterea securităţii aeroportuare prin realizarea unui gard inteligent, cu senzori de mişcare.
Un alt obiectiv important este construirea terminalului cargo până în anul 2023, proiectul fiind atribuit unei firme private.
Bolojan a mai vorbit şi despre proiectul de înfiinţare a unei companii aeriene locale, de către CJ Bihor şi Primăria Oradea, şi care ar urma să fie supus aprobării până la finalul acestei luni în cele două instituţii locale. ‘Se lucrează pentru a lua decizii corecte. Ce tip de aeronave să preluăm, ce capacitate să aibă, care sunt destinaţiile pe care le-am putea opera astfel încât imediat după înfiinţarea companiei să putem, pe baza unor planuri de afaceri fezabile, să luăm decizii în consecinţă’, a mai afirmat preşedintele CJ Bihor. AGERPRES / (A – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)