Trenul denumit simbolic ‘Connecting Europe Express’ va ajunge la Oradea sâmbătă, 18 septembrie, la ora 21,21, unde va staţiona aproximativ 55 de minute, a informat Primăria Oradea.
Potrivit comunicatului remis, autorităţile locale vor avea un mesaj de bun venit pentru oaspeţi, după care se va face un schimb de steaguri/fanioane între oficialităţile orădene şi delegaţiile participante.
Mai apoi, cei prezenţi vor putea admira expoziţia de imagini feroviare organizată în incinta holului staţiei CFR. Delegaţii vor avea ocazia şi să vadă centrul oraşului în cadrul unei vizite scurte, după care aceştia se vor reîntoarce în gară, trenul urmând să plece din Oradea la ora 22,16.
Având în vedere că anul 2021 a fost desemnat ca fiind ‘anul căilor ferate’, în UE s-a decis ca trenul simbolic, numit ‘Connecting Europe Express’, să traverseze Europa timp de mai bine de o lună. Acesta a plecat pe 2 septembrie de la Lisabona şi va ajunge la destinaţie pe 7 octombrie, la Paris. Trenul va călători peste 20.000 km, va trece prin 26 de ţări şi va opri în peste 100 de localităţi. Potrivit comisarului european Adina Vălean, trenul îşi va propune să testeze care sunt obstacolele ce stau în calea creării unei reţele feroviare perfect interconectată.
Pe traseu, trenul express a trecut deja prin Milano, Viena, Atena. După România, pe 21 septembrie trenul va fi la Varşovia, pe 25 septembrie la Praga şi pe 1 octombrie la Stockholm. Punctul final va fi pe 7 octombrie, la Paris.
Între 21 şi 22 septembrie va exista şi un tren pentru ţările baltice, între Tallinn şi Kaunas, pentru că reţeaua baltică are ecartament diferit şi ar trebui să fie unită de reţeaua din restul UE prin proiectul Rail Baltica.
Trenul ‘Connecting Europe Express’ este una dintre iniţiativele emblematice ale Anului european al căilor ferate.
Pe tot parcursul anului, în toată Europa, sunt organizate diverse activităţi menite să scoată în evidenţă transportul feroviar pentru a încuraja deplasarea pe calea ferată atât pentru transportul de călători, cât şi pentru transportul de mărfuri, precum şi pentru a contribui la îndeplinirea obiectivului stabilit în Pactul verde european, acela de a avea o Europă neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)