AcasăStiri generaleDragu: Nu am decis cine va susţine punctele de vedere ale Senatului...

Dragu: Nu am decis cine va susţine punctele de vedere ale Senatului la CCR; posibil să le trimitem pur şi simplu

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat miercuri că încă nu a fost luată o decizie în privinţa susţinerii celor două puncte de vedere la Curtea Constituţională în cazul sesizării Guvernului privind existenţa unui conflict juridic Guvern – Parlament în cazul moţiunii de cenzură.

Senatul are două puncte de vedere pentru Curtea Constituţională: unul al Comisiei de resort, însuşit de Biroul permanent, şi altul separat, al Ancăi Dragu.

‘Susţinerea la Curtea Constituţională nu este obligatorie. Nu am luat o decizie în acest sens. Este posibil să trimitem punctele de vedere pur şi simplu sau, desigur, colegi din comisie… Dar încă nu am luat o decizie în acest acest sens. (…) În acest moment nu am stabilit susţinerea în faţa Curţii Constituţionale a punctelor de vedere. Vă spun cu sinceritate că am discutat cu colegii această posibilitate şi nu aş vrea să îi pun în poziţii antagonice pe colegii din cadrul comisiilor. Vom lua această decizie în cursul după-amiezii”, a afirmat Dragu la Senat.

Întrebată dacă nu riscă revocarea din funcţie adresând CCR două puncte de vedere ale Senatului aferente unei sesizări, Dragu a spus: ‘Eu nu fac un abuz deloc. În calitate de preşedinte al Senatului, am dreptul de a sesiza Curtea, ca atare, dacă pot face mai mult, pot face şi mai puţin, este un principiu de drept cunoscut şi de un student de anul întâi la Drept, de altfel. Eu nu încalc în niciun fel Constituţia şi de la începutul ‘acestei scenete’, nici nu ştiu cum să o numesc, am spus că rolul meu este acela de a apăra şi de a respecta Constituţia României’.

Anca Dragu consideră că punctul ei de vedere, ca preşedinte al Senatului, este probabil documentul principal.

‘Putem constata cu ochiul liber că această situaţie este una unică. Se întâmplă pentru prima dată la Senatul României şi eu cred că CCR va citi cu atenţie ambele puncte de vedere, dar probabil că punctul de vedere oficial este cel trimis din partea preşedintelui Senatului, după cum citesc eu Constituţia’, a adăugat Dragu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks