Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, a declarat, miercuri, că de la începerea noului an şcolar au fost anunţate infectări cu SARS-CoV-2 la două cadre didactice şi la trei din rândul personalului auxiliar, dintre care patru cazuri sunt în Timişoara şi unul în municipiul Lugoj.
Astfel, copiii unei grădiniţe din Timişoara au intrat deja în sistem online, întrucât educatoarea are COVID-19.
Totodată, în rândul elevilor, au fost confirmate opt cazuri la Timişoara şi unul la Lugoj, care nu s-au infectat în şcoli şi nu au legătură directă cu angajaţii confirmaţi cu boala.
‘Aceste infectări nu au avut loc în şcoală’, a subliniat Marin Popescu.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, miercuri, că în ultimele 24 de ore au fost confirmate 233 de cazuri noi COVID, din care 123 în Timişoara, restul în alte 36 de localităţi cu mai puţine cazuri.
În spitalele din judeţ sunt internaţi 211 bolnavi cu COVID şi suspecţi, iar în secţiile ATI, 34 de persoane. S-au înregistrat şi şapte decese în ultima zi.
Rata de infectare cu SARS-CoV-2 a urcat la 1,71 la mie pe judeţ şi la 2,23 la mie, în Timişoara. Cele mai ridicate rate de contaminare sunt în Bucovăţ (5,99), Secaş (5,13), Denta (4,97), Giulvăz (4,59).
Se menţine un singur focar COVID activ, la centrul de cazare a migranţilor, dar numărul acestora a crescut de la şase la 11. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)