Consilierii USR PLUS din cadrul Comisiei de Urbanism a Primăriei Iaşi au declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că sunt nemulţumiţi de faptul că la orele de vârf traficul rutier din oraş se blochează, motiv pentru care au depus un proiect de hotărâre prin care investitorii să fie obligaţi să întocmească un studiu de trafic care să prevadă implicaţiile asupra traficului rutier şi pietonal.
‘Oraşul este complet blocat la orele de vârf. Oamenii, în loc să muncească, să producă, să stea cu familiile sau să facă activităţi plăcute, sunt blocaţi în trafic. Pentru cei din zona metropolitană, cea mai apropiată staţie de mijloc de transport în comun este la 2, 3 sau 5 kilometri pe jos. În aceste condiţii, utilizarea transportului public e mult îngreunată. Sau varianta de a lăsa maşinile la vreun capăt de linie este imposibilă, în condiţiile în care nu au fost amenajate parcări de tip Park&Ride. Transportul public este la capacitate maximă în orele de vârf, nu pot fi blamaţi cetăţenii care aleg transportul cu maşina personală în detrimentul autobuzelor sau tramvaielor’, a afirmat consilierul local USR PLUS Răzvan Timofciuc.
El a arătat că sistemul de management al traficului din oraş este ‘complet depăşit’.
‘Banda unică de la Lidl până în Podu Roş s-a dovedit a fi un fiasco. Parcă a fost amenajată pentru a compromite o idee bună, dar aplicată execrabil. Pistele de bicicletă există pe hârtie dar lipsesc cu desăvârşire în realitate. Proiectele de infrastructură mari au rămas la stadiul de planşe. Sistemul de management al traficului este complet depăşit, funcţia sa adaptivă nu funcţionează, fiind utilizat în mod manual de către angajaţii de la Biroul de Trafic, mulţi dintre ei fiind angajaţi pe bază de pile-cunoştinţe-rude, nu pe bază de competenţe. Sistemul e deja uzat moral, numărul de maşini din prezent fiind mult mai mare decât cel din urmă cu 6 ani. Toate setările sunt depăşite’, a susţinut reprezentantul USR PLUS Iaşi.
În opinia sa, aceste neajunsuri sunt cauzate şi de faptul că ‘s-au autorizat locuinţe colective fără a se ţine cont de studii de trafic realizate corespunzător, fără a se corela aceste complexe imobiliare cu nevoia de creşe, grădiniţe şi şcoli modernizate, fără infrastructură, acces la mijloacele de transport public’.
Consilierii USR-PLUS vor ca investitorii în imobile de locuit să întocmească şi un studiu de trafic care să prevadă implicaţiile asupra traficului rutier şi pietonal, şi să ofere soluţia de amenajare a accesului la drumul public al locuitorilor viitorului bloc de locuinţe.
‘Iaşul trebuie să aibă un cuvânt de spus în politica urbanistică a zonei periurbane. Cea mai mare parte a ce denumim congestia mobilităţii este rezultatul politicilor urbane eronate implementate agresiv în ultimii 20 de ani în toate comunele învecinate. Dezvoltarea preponderentă a programului de locuire, pe dimensiuni mari şi foarte mari, fără a dezvolta concomitent funcţiunile complementare locuirii, precum grădiniţe, şcoli, spaţii comerciale, centre medicale, parcuri, locuri de joacă, dar fără a ţine cont de capacităţile reale ale infrastructurii rutiere existente, fără a dezvolta noi căi de circulaţie şi transportul public, fără a implementa concepte moderne, verificate, de mobilitate urbană gândite în interdependenţa incontestabilă urban-metropolitan, ne-a adus astăzi într-o situaţie care pare fără rezolvare. Soluţii există, dar pentru asta toţi decidenţii implicaţi în politica urbană trebuie să se aşeze la aceeaşi masă şi să ia, echilibrat, cele mai bune decizii atât pentru corectarea discrepanţelor actuale, cât şi pentru dezvoltarea de perspectivă a tuturor comunităţilor pe care le reprezintă. Acest lucru poate fi posibil prin Comisia de Urbanism Metropolitană’, a declarat consilierul Iulian Nicolau, arhitect şi preşedintele Comisiei de Urbanism din Consiliul Local.
Consilierul local Ionuţ Anastasiei, şi el membru în Comisia de Urbanism, a declarat că au fost strânse semnături din partea membrilor acestei comisii pentru construirea unei parcări subterane în zona Rond Vechi (CUG) cu parc verde deasupra, tocmai ca toate maşinile parcate pe prima bandă pe bulevardul Nicolina să fie mutate şi, astfel, banda unică prevăzută din Capăt CUG – Podu Roş să devină realitate.
‘Pentru prima oară toţi consilierii au înţeles aceste două necesităţi, însă primarul Mihai Chirica nu a făcut niciun demers în acest sens. Totodată, într-o dezbatere publică privind mobilitatea urbană din Iaşi, i-am cerut primarului să dubleze numărul autobuzelor din Iaşi. Ca o bandă unică pentru mijloacele de transport în comun să fie eficientă trebuie să se întâmple două lucruri esenţiale: un mijloc de transport public trebuie să vină o dată la 2-3 minute şi să se respecte orarul afişat în fiecare staţie. Acest lucru nu este posibil cu numărul actual de mijloace de transport public, care este aproape la jumătate faţă de municipiul Cluj-Napoca (Cluj 432 versus Iaşi 276). Un alt proiect depus, de altfel şi bugetat, are ca scop construirea a trei mari parcări pentru biciclete în trei cartiere ale municipiului Iaşi. Mulţi ieşeni şi-ar cumpăra o bicicletă, dar nu au unde să o depoziteze. Dacă aceştia o depozitează pe casa scării, poate fi furată sau vandalizată. De aceea o parcare securizată, modernă, ar încuraja transportul alternativ. Despre infrastructura pentru biciclete tot s-a vorbit, însă am cerut de urgenţă realizarea unei piste pentru biciclete pe prima bandă pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, deoarece în momentul de faţă este interzis prin lege să circuli cu bicicleta pe pietonal’, a afirmat şi Ionuţ Anastasiei. AGERPRES / (A – autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă)