Guvernul pregăteşte două proiecte de ordonanţă de urgenţă care vizează piaţa asigurărilor – una privind preţul poliţei, iar cealaltă privind o formă de protecţie în cazul clienţilor City Insurance, dacă va fi cazul, a declarat, miercuri, premierul Florin Cîţu, care a precizat că actele normative se află în circuitul de avizare la Consiliul Concurenţei.
Şeful Executivului a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, despre creşterea ‘alarmantă’ a preţurilor în piaţa asigurărilor şi situaţia în care se află City Insurance.
‘Sunt două ordonanţe de urgenţă în avizare. Am discutat şi astăzi cu Consiliul Concurenţei. Ar trebui să fie pe masa Guvernului săptămâna viitoare, o ordonanţă care se referă la preţuri şi una care se referă la această situaţie cu City Insurance, dacă se ajunge acolo, (…) să plătească banii din fondul de garantare. (…) Dacă se întâmplă ceva, să ne asigurăm că toţi clienţii sunt protejaţi, de fapt asta este ideea’, a explicat prim-ministrul.
Întrebat ce va face mai exact Guvernul prin aceste două ordonanţe de urgenţă, Cîţu a răspuns: ‘Consiliul Concurenţei m-a asigurat că sunt în avizare, când o să văd forma finală, o să vedem despre ce este vorba exact’.