Un bărbat de 47 de ani, administrator al unui salon de masaj erotic, a fost reţinut, joi, pentru proxenetism, în urma a trei percheziţii în Bucureşti şi Ilfov.
‘Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat, de 47 de ani, din Bucureşti, în intervalul aprilie – septembrie, administrator al unor firme, sub denumirea de salon de masaj/salon de masaj erotic, cu scopul de a obţine foloase materiale, ar fi pus la dispoziţie spaţiile necesare şi ar fi determinat practicarea prostituţiei prin promisiunea de venituri mari’, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, AGERPRES.
Ancheta a fost declanşată la momentul când o persoană a sesizat Poliţia cu privire la faptul că pe parcursul susţinerii unui interviu de angajare administratorul societăţii ar fi atins-o în zonele intime.
‘Cercetările desfăşurate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală au fost extinse, fiind conturate elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism’, arată sursa citată.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate miercuri, au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă. Bărbatul de 47 de ani a fost condus la sediul subunităţii de poliţie pentru audieri, ulterior fiind dispusă măsura reţinerii.
Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale Sector 4, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism şi agresiune sexuală.