Un amplu exerciţiu de cooperare în cadrul căruia au fost simulate mai multe situaţii de urgenţă, a fost organizat, joi, de autorităţile judeţelui Vaslui.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, în scenariul exerciţiului tactic au figurat: un accident rutier produs pe DE581 (DN24) în dreptul localitatii Tutova, un incendiu izbucnit la sediul unei societăţi comerciale din localitatea Tutova, intervenţia pentru o persoană care ameninţă că
vrea să se sinucidă, persoana în cauză avertizând că se autoincendiază şi insistând că va da foc şi propriei locuinţe, precum şi intervenţia pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de muniţie.
‘La ora 11,16 a fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Vaslui. În accidentul rutier produs pe DE 581 au fost implicate două autoturisme în care se aflau opt persoane, patru dintre acestea fiind grav rănite. La accident, ISU a intervenit o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă echipată cu modul pentru descarcerare, o autospecială de transport victime multiple şi o ambulanţă SMURD tip C1 (TIM). De asemenea, la intervenţie au participat şi ambulanţe aparţinând SAJ Vaslui’, se arată într-un comunicat de presă transmis de ISU Vaslui.
De asemenea, conform scenariului, pentru limitarea şi lichidarea incendiului izbucnit la sediul unei societăţi comerciale din localitatea Tutova, ISU Vaslui a participat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD tip B2 şi echipaje specializate. În urma incendiului, două persoane au fost rănite. La intervenţie a participat şi SVSU Tutova.
Pentru limitarea şi lichidarea incendiului izbucnit la depozitul de muniţie, ISU Vaslui a participat cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi echipaje specializate. Nu au fost înregistrate victime.
‘Această activitate a avut drept scop testarea capacităţii de intervenţie a structurilor implicate, cu accent pe planurile comune de cooperare ale tuturor forţelor participante, în vederea gestionării corespunzătoare a situaţiilor de urgenţă. Totodată, exerciţiul a vizat îmbunătăţirea timpilor de reacţie în cazul unor situaţii de risc’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Alături de ISU, la acest exerciţiu au participat reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean sau ai Serviciului de Ambulanţă. AGERPRES / (AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frăţilă)