Poliţiştii dejeni au depistat trei persoane, în urma a trei percheziţii domiciliare, care sunt acuzate de infracţiunea de camătă.
‘La data de 16 septembrie a.c., poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au desfăşurat trei percheziţii în comuna Recea-Cristur, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de camătă, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal. Din cercetări a reieşit faptul că în perioada anilor 2020 – 2021, 2 bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 46 şi 18 ani, au împrumutat mai multe persoane cu diferite sume de bani, urmând ca la scadenţa împrumuturilor a le fi restituite sumele iniţiale cu adăugarea sumelor stabilite drept dobândă’, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, în cadrul celor trei percheziţii efectuate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe înscrisuri cu valoarea probatorie.
‘De asemenea, au fost puse în executare trei mandate de aducere, iar în baza probatoriului administrat, la aceeaşi dată, poliţiştii au dispus luarea măsurii preventive a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de un bărbat de 46 de ani, din comuna Recea-Cristur. În cursul acestei zile, cele trei persoane au fost prezentate magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, faţă de acestea fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile’, se mai arată în comunicat.