Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că o să ia în considerare solicitarea parlamentarilor AUR de a convoca Birourile permanente reunite pentru a stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură.
‘Cu siguranţă că o iau în considerare. O să luăm decizia (de a convoca Birourile permanente reunite – n.r.), o să comunic cu doamna preşedinte Dragu’, a afirmat el.
Orban a menţionat că se gândeşte ‘în continuare’ când să convoace Birourile permanente reunite.
Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a declarat, la rândul său, că Ludovic Orban trebuia să convoace reuniunea marţi, pentru că ar fi ultima zi din această săptămână în care este activitate la Parlament.
‘Domnul Orban nu mi-a răspuns în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor la întrebarea când va convoca BPR şi se dovedeşte şi dumnealui parte a acestui blat, din păcate. Nu a vrut să ne spună domnul Ludovic Orban de ce nu supune moţiunea la vot. E regretabil. Ne-a spus că a luat la cunoştinţă şi că o să vorbească cu doamna Dragu. Azi era ultima zi, azi trebuia să convoace BPR şi aşa ne promisese ieri şi aşa spusese la televiziuni, a făcut turul televiziunilor şi aşa a promis. Aşa era normal. Asta e în fişa postului preşedintelui Camerei Deputaţilor’, a spus Simion, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că, probabil, ‘Ludovic Orban a renunţat la luptă’.
‘Îmi pare rău, aveam speranţe că domnul Orban va merge până la capăt. Săptămâna asta vedem că nu se mai poate convoca BPR, pentru că mâine nu se lucrează la Parlament’, a menţionat Simion.