O nouă tranşă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, adică 436.410 doze, ajunge miercuri în ţară, a anunţat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Conform unui comunicat transmis marţi AGERPRES, vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, precizează CNCAV.
Dozele vor fi distribuite după cum urmează:
* Centrul Naţional de Stocare Bucureşti – 85.410 doze
* Centrul Regional de Depozitare Cluj – 70.200 doze
* Centrul Regional de Depozitare Craiova – 70.200 doze
* Centrul Regional de Depozitare Constanţa – 70.200 doze
* Centrul Regional de Depozitare Iaşi – 70.200 doze
* Centrul Regional de Depozitare Timiş – 70.200 doze
Până în prezent, potrivit CNCAV, România a recepţionat 11.595.149 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 7.674.004 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.