AcasăStiri generaleVrancea: 13 elevi şi preşcolari şi 12 cadre didactice şi auxiliare -...

Vrancea: 13 elevi şi preşcolari şi 12 cadre didactice şi auxiliare – confirmate cu COVID-19 în judeţ

Un număr de 13 elevi şcolari şi preşcolari şi 12 cadre didactice şi auxiliare au fost confirmate cu COVID-19 de la începutul anului şcolar şi până în prezent în unităţile de învăţâmânt din judeţul Vrancea, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ).

‘Conform situaţiei primite de la Direcţia de Sănătate Publică Vrancea, 13 elevi şi preşcolari şi 12 cadre didactice sau personal din unităţile de învăţâmânt din judeţ au fost confirmate cu COVID-19 de la începutul anului şcolar şi până în prezent. În prezent, avem opt clase cu activitatea faţă în faţă suspendată’, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IŞJ Vrancea, inspectorul şcolar Tamara Mocanca.

Potrivit inspectorului şcolar, nu toţi cei 13 elevi şi preşcolari pozitivi la testarea pentru virusul SARS-CoV-2 au luat contact cu colegii, unii dintre aceştia fiind confirmaţi cu COVID-19 înainte de a ajunge în clase.

Toate cele opt clase a căror activitate faţă în faţă a fost transferată în online sunt din municipiul Focşani.

Rata de infectare la nivelul judeţului Vrancea este în creştere, ajungând marţi la 1,19 cazuri la mia de locuitori. O localitate din judeţ a depăşit pragul de trei cazuri la mia de locuitori, iar alte 16 din cele 73 de UAT-uri din judeţ au rate de infectare cuprinse între 1,5 şi 3 cazuri la mia de locuitori. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks