Un număr de 154 de elevi şi 57 de persoane angajate în sistemul de învăţământ din judeţul Braşov erau confirmaţi cu COVID-19 luni, la două săptămâni după începerea anului şcolar, conform datelor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ).
Potrivit sursei citate, dintre cei 57 de angajaţi din sistemul de învăţământ, 43 sunt cadre didactice, cinci sunt din rândul personalului didactic auxiliar şi nouă, din cel al personalului nedidactic.
În aceste condiţii, 131 de clase/grupe au fost mutate în online, fiind afectaţi 3.306 elevi.
Alţi 76 de elevi participă online la cursuri, cererile fiind motivate medical.
Numărul elevilor confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2 a crescut de peste patru ori în cea de-a doua săptămână de şcoală, în condiţiile în care, la sfârşitul primei săptămâni, vineri, 17 septembrie, se raportau 33 de cazuri de COVID-19.
În ce priveşte situaţia personalului din învăţământ, numărul de cazuri s-a majorat cu peste 20, după ce pe 17 septembrie au fost raportate 34 de cazuri.