Parlamentari PNL au iniţiat un proiect de lege potrivit căruia diurnele angajaţilor care efectuează transport internaţional să nu fie impozitate.
‘Au existat interpretări diferite ale prevederilor referitoare la regimul fiscal aplicabil diurnei acordate şoferilor care efectuează transport în străinătate pe perioada detaşării, ceea ce a condus la reîncadrarea acesteia ca venit asimilat salariilor. Este nevoie de o ajustare a cadrului legal pentru a ne adapta realităţii sociale. În acest context şi cunoscând problemele pe care le întâmpină salariaţii şoferi care efectuează transport rutier internaţional, am iniţiat, alături de câţiva colegi deputaţi, Bogdan Huţucă, George Tuţă şi Tudor Polak, o propunere legislativă necesară pentru clarificarea expresă a regimului fiscal aplicabil indemnizaţiei specific detaşării transnaţionale, pentru înlăturarea acestor interpretări diferite ale prevederilor legislaţiei şi pentru a reduce povara fiscală a şoferilor’, arată parlamentarii PNL Alina Gorghiu şi Gheorghe Pecingină.
Aceştia precizează că iniţiativa anulează şi diferenţele de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii accesorii, stabilite de ANAF, ca urmare a reîncadrării sumelor neachitate reprezentând indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării şoferilor, aferente perioadei 1 iulie 2015 şi data intrării în vigoare a prezentei legi.
Proiectul vizează şi aplicarea în viitor a unui regim fiscal diferenţiat de cel în vigoare.
Potrivit iniţiatorilor, nu sunt impozabile indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi, potrivit legii, pe perioada delegării/detaşării, după caz, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, în limita plafonului neimpozabil reglementat potrivit legii, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare. Plafonul neimpozabil este stabilit astfel: (i) în ţară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţie, prin hotărâre a Guvernului pentru personalul autorităţilor şi instituţiilor publice; (ii) în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă prin hotărâre a Guvernului pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
De asemenea, aceste sume nu se cuprind în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a contribuţiei asiguratorii pentru muncă. Astfel, sunt venituri neimpozabile şi nu se cuprind în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii sumele corespunzătoare cheltuielilor de transport şi cazare, indiferent dacă acestea sunt sau nu incluse în remuneraţia din statul membru în care salariatul este detaşat.
Se propune ca, pentru perioada 1 iulie 2015 – data intrării în vigoare a legii să nu se reîncadreze sumele de această natură şi să nu se emită decizii de impunere. Dacă, însă, până la data intrării în vigoare, contribuabilii au plătit sumele din deciziile de impunere, atunci aceştia au dreptul la restituirea acestor sume, la cerere în termenul de prescripţie legal care se calculează de la data de 1 ianuarie 2022.
O altă prevedere stabileşte că indemnizaţia specifică detaşării transnaţionale poate fi reîncadrată din punct de vedere fiscal de către organul fiscal, ca venit asimilat salariilor pentru care se datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, numai ca urmare a constatărilor Inspecţiei Muncii. Această instituţie, prin inspectoratele teritoriale de muncă, are obligaţia ca, la cererea persoanelor interesate, să confirme încadrarea prestărilor de servicii ca fiind detaşări transnaţionale, indiferent dacă sunt efectuate în România sau în afara României.
Iniţiatorii subliniază că, pe lângă diminuarea poverii fiscale de pe umerii şoferilor, legea adoptată ar preîntâmpina migraţia unor firme autohtone de transport internaţional în alte ţări.
‘Este un proiect aşteptat de toţi profesioniştii români care operează transport rutier internaţional, motiv pentru care facem apel la colegii parlamentari de la toate partidele să participe activ, cu vot ‘pentru’, la clarificarea situaţiei impozitării transportatorilor rutieri’, mai spun Alina Gorghiu şi Gheorghe Pecingină.