AcasăStiri generaleBistriţa-Năsăud: Fiul administratorului unei firme de transport, răpit în Spania în urma...

Bistriţa-Năsăud: Fiul administratorului unei firme de transport, răpit în Spania în urma dispariţiei unei cantităţi de marijuana

Fiul de 28 de ani al administratorului unei firme de transport internaţional din oraşul Năsăud a fost răpit, în Spania, de trei cetăţeni albanezi, în urma neînţelegerilor apărute între cele două părţi după ce o cantitate de 300 kilograme de marijuana, pe care un şofer al societăţii trebuia să o transporte în Italia, nu a mai ajuns la destinaţie, potrivit unui comunicat de presă remis, joi, de DIICOT.

Faptele s-ar fi petrecut în luna august, când bărbatul din Năsăud s-a deplasat în Spania împreună cu fiul său, unde s-a întâlnit cu cetăţenii albanezi pentru a rezolva neînţelegerile apărute în legătură cu transportul de droguri.

Cei trei albanezi l-au reţinut pe tânărul de 28 de ani şi au solicitat, în schimbul eliberării lui, marfa dispărută sau suma de 750.000 de euro, reprezentând contravaloarea drogurilor.

La data de 17 august, bărbatul din Năsăud a sesizat evenimentele către autorităţile române, iar pe 30 august, în baza unui ordin european de anchetă şi a schimbului de informaţii efectuat între ofiţerii de poliţie judiciară români şi Poliţia Naţională din Spania – Unitatea de Răpiri Madrid, autorităţile judiciare din Spania au efectuat mai multe acţiuni de amploare, în urma cărora tânărul de 28 de ani a fost depistat, eliberat şi repatriat la data de 1 septembrie.

În timpul captivităţii, victima a suferit vătămări corporale provocate de persoanele bănuite de lipsire de libertate în mod ilegal.

În cauza înregistrată pe rolul DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud, s-a reţinut faptul că, în perioada iulie – august anul acesta, unul dintre şoferii societăţii de transport, în vârstă de 49 ani, a primit de la cetăţeni albanezi, în timp ce se afla în Spania, cantitatea de 700 kilograme de droguri (marijuana) pe care ar fi trebuit să o transporte în Italia şi în Germania.

Încărcarea drogurilor a avut loc în zona Valencia – Alicante, iar şoferul autotrenului a transportat cantitatea de 700 de kilograme de droguri până în localitatea Medina, unde a predat 300 de kilograme unui alt conducător auto de la aceeaşi firmă, în vârstă de 42 de ani, ce urma să le transporte în Italia, iar diferenţa de 400 de kilograme a transportat-o pe teritoriul Germaniei.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că transportul de 300 de kilograme de droguri nu a mai ajuns la destinaţie, respectiv în Italia, TIR-ul fiind abandonat în localitatea Medina, iar cantitatea de droguri nemaifiind găsită.

La data de 24 august, procurorii DIICOT Bistriţa-Năsăud, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Bistriţa-Năsăud, l-au depistat pe şoferul de 42 de ani, căruia i-au fost predate drogurile dispărute, pe raza municipiului Bistriţa şi au fost efectuate percheziţii domiciliare în imobilele aparţinând inculpatului.

În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate, în vederea cercetărilor, trei telefoane mobile, 6 cartele SIM, suma de 400 de euro şi 1.650 de lei, un dispozitiv GPS, un laptop şi mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.

Şoferul de 49 de ani şi un alt bărbat de 42 de ani au fost arestaţi de autorităţile spaniole, iar cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii stări de fapt, în cadrul unui dosar penal cu privire la infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Acţiunea comună a fost efectuată cu sprijinul EUROJUST.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks