AcasăStiri generaleGalaţi: Depistat la volan fără permis de conducere recunoscut de statul român

Galaţi: Depistat la volan fără permis de conducere recunoscut de statul român

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volanul unui autoturism, fără a deţine un permis de conducere recunoscut de statul român, informează, joi, Serviciul Teritorial al Poliţiei Frontieră Galaţi.

Potrivit sursei citate, un echipaj al poliţiei din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în apropierea localităţii de graniţă Vlădeşti, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă de 72 de ani, cu dublă cetăţenie, română şi americană.

Cu ocazia efectuării controlului, persoana în cauză a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile din SUA, fără a prezenta şi un permis de conducere internaţional care îi dădea dreptul să conducă pe teritoriul României.

În cauză se efectuează cercetări pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks