Patriarhul Daniel a transmis, sâmbătă, un mesaj de compasiune pentru victimele incendiului de la secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa.
‘Am aflat cu multă durere despre noua tragedie survenită într-unul dintre spitalele din România, tragedie provocată de incendiul din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa în cursul zilei de vineri, 1 octombrie 2021, incendiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa 7 pacienţi. În aceste momente de adâncă suferinţă şi tulburare, ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletele celor decedaţi în lumina, pacea şi iubirea lui Hristos cel răstignit şi înviat’, se arată în mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române.
Patriarhul Daniel transmite condoleanţe familiilor, rudelor şi prietenilor victimelor, precum şi personalului medical ‘care, în această perioadă, se luptă cu pandemia în condiţii deosebit de grele’.
Şapte pacienţi au murit, vineri, în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Întregul spital, unde erau internaţi 125 de pacienţi, a fost evacuat.