omitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Harghita a impus restricţii, luni, în comuna Ocland, unde rata de infectare a ajuns la 9,77 la mia de locuitori, măsuri fiind luate şi în comuna Brădeşti, unde s-a depăşit incidenţa de şase la mia de locuitori.
Potrivit hotărârii adoptate de CJSU Harghita, în localitatea Ocland se interzice circulaţia persoanelor pe timpul nopţii, în intervalul orar 20,00 – 5,00 cu excepţiile impuse de lege, respectiv deplasarea în interes profesional, pentru asistenţă medicală sau achiziţionare de medicamente, deplasarea persoanelor aflate în tranzit sau care efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei sau deplasare pentru înhgrijirea unor persoane care au nevoie de ajutor ori în cazul decesului unui membru de familie.
De asemenea, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ sau prestări de servicii să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 22,00.
Şi în localitatea Brădeşti, unde rata de infectare a ajuns la 6.44 la mia de locuitori, CJSUa hotărât interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00 – 5,00, cu excepţiile prevăzute de lege.
Hotărârea CJSU prevede şi alte restricţii impuse la nivel naţional pentru situaţiile în care rata de infectare depăşeşte anumite praguri.
Chiar dacă Harghita are, luni, cea mai mică rată de infectare din ţară, respectiv 1,67 la mia de locuitori, numărul cazurilor este în creştere, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 35 de noi infectări, din 123 de teste efectuate.
În judeţ există nouă localităţi unde rata de infectare depăşeşte 3 la mia de locuitori, dar sunt şi opt localităţi unde nu s-a înregistrat niciun caz nou, în ultimele 14 zile. AGERPRES / (AS – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)