Acasă55PSD Timiş va depune plângere penală pentru împărţirea banilor din Fondul de...

PSD Timiş va depune plângere penală pentru împărţirea banilor din Fondul de urgenţă al Guvernului

Preşedintele filialei PSD Timiş, deputatul Alfred Simonis, a anunţat, joi, că organizaţia condusă de el va depune plângere penală împotriva Guvernului demis Cîţu pentru modul în care au fost împărţiţi banii din Fondul de urgenţă, întrucât primăriile din judeţ conduse de edili ai PSD au primit ‘firimituri’, în timp ce localităţile conduse de primari ai PNL şi UDMR au primit ‘cozonacul’.

‘PSD Timiş va sesiza instituţiile abilitate ale statului şi va înainta plângere penală împotriva celor care au instrumentat această nedreptate. După tentativa de cumpărare de voturi la moţiune în schimbul unor funcţii în administraţie, PNL Timiş continuă asaltul asupra celor mai elementare norme de reprezentativitate, comportându-se ca un veritabil grup mafiot’, afirmă preşedintele PSD Timiş, deputatul Alfred Simonis, într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.

Social-democraţii timişeni i-au acuzat pentru această împărţire a fondurilor şi pe reprezentanţii PNL în judeţ – preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Nica, şi subprefectul cu atribuţii de prefect Ovidiu Drăgănescu.

‘Din cei peste 29 milioane de lei alocaţi Timişului din fondul de urgenţă al Guvernului, în ultimele ore de mandat, guvernanţii liberali au decis distribuţia astfel: câteva firimituri localităţilor cu primari PSD şi ‘cozonacul’ pentru localităţile cu primari PNL şi UDMR. Altfel spus, primăriile cu edili social-democraţi au primit fix 50 de mii lei, în timp ce primarii din ‘famiglia’ liberală şi primarii UDMR din ‘fantastica’ coaliţie au primit fiecare câteva sute de mii de lei’, menţionează comunicatul.

Liderul consilierilor judeţeni ai PSD, Călin Dobra, atrage atenţia asupra faptului că în această împărţire făcută ‘de faţadă’ nu s-a ţinut cont de numărul de locuitori dintr-o localitate sau alta, nici dacă e oraş sau comună, nici de mărimea sau de nevoile comunităţilor respective.

‘În mărinimia lor, guvernanţii liberali demişi şi disperaţi au ţinut cont strict de culoarea politică, acţionând pe principiul nedorit, cine împarte, parte îşi face’, spune Călin Dobra.

Primarul comunei Birda, Marius Stoian, a anunţat prin acelaşi comunicat că edilii PSD din judeţ vor face demersurile necesare pentru a nu accepta aceste sume modice, nejustificat distribuite.

‘Aceasta, pentru că nu acceptăm ca locuitorii judeţului Timiş şi implicit ai comunităţilor pe care vremelnic le administrăm să fie nedreptăţiţi. Spre exemplu, localităţii periurbane Giroc cu primar PSD, la un număr de locuitori de peste 18 mii, i-a fost alocată suma de 50 mii lei, în timp ce comunei Tormac, cu primar PNL, i s-a alocat suma de 610 mii lei, la un număr de locuitori de sub trei mii. În plus, nu s-au luat în calcul nici proiectele de dezvoltare ale fiecărei localităţi în parte sau necesităţile respectivelor comunităţi’, a argumentat Marius Stoian, preşedintele Filialei Judeţene Timiş a Asociaţiei Comunelor din România. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks