Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, afirmă că se pot face alegeri anticipate, menţionând că preşedintele Klaus Iohannis este obligat să pună umărul la declanşarea lor, în caz contrar va deveni ‘cu acte în regulă groparul României’.
‘Preşedintele Iohannis susţine în mod ipocrit că alegerile anticipate sunt imposibil de organizat. Că nu ne dă voie Constituţia. Însă, în ianuarie 2020 el împreună cu tovarăşul de drum, Orban, îşi doreau alegeri anticipate odată cu cele locale. Motivul? Nu aveau o majoritate parlamentară. Au renunţat la demers pentru că începuse pandemia şi trebuiau să se prefacă că gestionează criza. Pentru că, în realitate, au gestionat doar interesele lor politice şi financiare. Spitalele sunt astăzi sufocate de iresponsabilitatea liberală, iar oamenii mor cu zile. Liberalii sunt, în acest moment, lipsiţi din nou de o majoritate parlamentară. Dar, ce să vezi, anticipatele nu mai sunt pe placul lui Iohannis. Pentru că PNL-ul nu mai este în graţiile electoratului. Românii şi-au dat seama că sunt fanfaroni şi ipocriţi, iar toate guvernele lui au eşuat. Superman Cîţu e căzut în cap’, a transmis vineri Stănescu, într-un comunicat de presă.
Potrivit secretarului general al PSD, pot fi declanşate alegeri anticipate, dacă există voinţă politică.
‘Anticipatele se pot face! Dacă există voinţă politică să clarificăm şi să stabilizăm scena politică, calendarul poate fi stabilit. Însă dacă preşedintele preferă să sacrifice ţara, decât să le ofere românilor şansa de a judeca performanţa partidelor, atunci înseamnă că s-a rupt total de realitate. Iohannis este obligat să pună umărul la declanşarea alegerilor anticipate, altfel va deveni cu acte în regulă groparul României. Pentru că dacă menţinem actuala matematică parlamentară vom trăi într-o criză politică perpetuă’, a adăugat Paul Stănescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că în realitate este aproape imposibil să fie declanşate alegeri anticipate. În opinia sa, faptul că ‘un partid tot defilează’ cu acest tip de alegeri i se pare ‘mai degrabă o formă de eschivă decât altceva’.