Un tânăr de 22 de ani, din Timişoara, care venise într-o drumeţie în Masivul Retezat, a fost căutat mai bine de 12 ore de salvamontişti după ce s-a rătăcit duminică în zona vârfului Retezat, turistul fiind găsit luni dimineaţa de echipele trimise pentru a-i veni în ajutor.
‘Turistul se afla în Retezat împreună cu doi prieteni, cu care intenţiona să ajungă pe vârful Retezat. La un moment dat au întâlnit un strat de zăpadă, iar colegii săi au decis să se întoarcă. Tânărul şi-a continuat însă drumul, a ajuns pe vârful Retezat, dar atunci când a încercat să coboare s-a rătăcit din cauza ceţei’, a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
La căderea serii, ceilalţi doi prieteni ai tânărului, care îl aşteptau în staţiunea Râuşor, au alertat Salvamontul. În căutarea acestuia au fost trimişi 20 de salvamontişti de la Baza Salvamont Râuşor, care au acţionat pe trei trasee, şi un câine antrenat special pentru astfel de operaţiuni.
Tânărul a fost găsit luni dimineaţa pe Valea Gurazlata, unde coborâse pe un traseu nemarcat.