AcasăStiri generaleVrancea: Clădirea DGASPC, reabilitată cu fonduri europene în valoare de aproximativ două...

Vrancea: Clădirea DGASPC, reabilitată cu fonduri europene în valoare de aproximativ două milioane de lei

Clădirea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vrancea va intra în reabilitare în cadrul unui program cu fonduri europene în valoare de aproximativ două milioane de lei, a informat, marţi, Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea.

Contractul de proiectare şi execuţie lucrări pentru reabilitarea clădirii în care funcţionează DGASPC a fost semnat, marţi, de către preşedintele CJ Vrancea, Cătălin Toma.

‘Este o investiţie necesară, care va contribui semnificativ la îmbunătăţirea condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea personalul şi beneficiarii DGASPC Vrancea, cea mai mare instituţie subordonată CJ Vrancea’, a declarat Cătălin Toma.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reabilitarea energetică şi realizarea unor lucrări conexe pentru clădirea în care funcţionează DGASPC Vrancea, prin aplicarea unor măsuri de creştere a eficienţei energetice în vederea reducerii consumului de energie primară şi a emisiilor de CO2, asigurând totodată îmbunătăţirea confortului, sănătăţii şi siguranţei persoanelor şi personalului care beneficiază de aceste servicii.

Potrivit administraţiei judeţene, valoarea contractului este de 1.959.262 lei, fără TVA, care cuprinde proiectarea, execuţia, finalizarea lucrărilor şi remedierea oricăror eventuale defecţiuni în perioada de garanţie, care este de 37 de luni de la recepţia la terminarea lucrărilor.

Durata contractului finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 este de 15 luni, termenul de finalizare al proiectului de reabilitare fiind 31 decembrie 2022.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks