Proiecte cu finanţare europeană de 80 de milioane de euro pentru reţele de gaze naturale din 14 localităţi din judeţ au fost admise, iar pentru alte 12, în valoare de 70 de milioane de euro, sunt în evaluare, a informat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur.
Preşedintele CJ Suceava a spus că aceste proiecte au fost depuse spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020 pentru dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în localităţi din România, eligibilitatea fiind stabilită de comisia de evaluare de la Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene în cadrul etapei de verificare administrativă.
Potrivit lui Flutur, judeţul Suceava a depus la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene 14 cereri de finanţare pentru 38 de localităţi.
El a spus că, până joi, au fost admise patru proiecte în valoare de peste 80 de milioane de euro în care sunt incluse localităţile Liteni, Salcea, Solca, Milişăuţi, Adâncata, Arbore, Burla, Fundul Moldovei, Hănţeşti, Iaslovăţ, Fântânele, Pojorâta, Udeşti şi Vereşti.
Totodată, se află în evaluare alte patru proiecte în valoare de aproximativ 70 de milioane de euro pentru localităţile Botoşana, Cajvana, Comăneşti, Cacica, Dărmăneşti, Pârteştii de Jos, Frumosu, Vama, Vatra Moldoviţei, Volovăţ şi Zvoriştea.
Flutur a precizat că alte 13 localităţi au depus proiecte, dar încă nu au intrat în evaluare şi se aşteaptă ca încă 33 să depună proiecte.