Selecţionerul echipei de fotbal a Costa Ricăi, columbianul Luis Fernando Suarez, precum şi doi jucători şi trei angajaţi ai Federaţiei, au fost depistaţi pozitiv la Covid-19, informează agenţia EFE.
‘Atât antrenorul şi jucătorii, cât şi personalul administrativ au schema de vaccinare completă, au simptome uşoare şi sunt într-o condiţie bună’, a declarat joi medicul selecţionatei, Alejandro Ramirez.
Din grupul de persoane infectate, doar selecţionerul a autorizat Federaţia să-i dezvăluie identitatea.
Cei şase au făcut parte din delegaţia care a efectuat călătoria în Statele Unite pentru meciul din preliminariile Cupei Mondiale din 2022, care s-a disputat miercuri şi s-a încheiat cu victoria americanilor (2-1).
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)