AcasăStiri generaleConstanţa: Doi bărbaţi arestaţi pentru trafic de droguri de risc şi mare...

Constanţa: Doi bărbaţi arestaţi pentru trafic de droguri de risc şi mare risc

Două persoane au fost arestate preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, după ce în locuinţele lor s-au descoperit 3,7 kilograme de cannabis şi alte cantităţi de droguri, a anunţat luni într-un comunicat de presă Serviciul Teritorial Constanţa al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Constanţa au efectuat în ultimele două zile ale săptămânii trecute şapte percheziţii domiciliare pe raza municipiului Constanţa, în urma cărora au fost ridicate 3,7 kilograme de cannabis, 2 comprimate de ecstasy, 2 grame de ketamină, mai multe obiecte destinate preparării, porţionării şi consumului de droguri, sumele de 26.000 de lei şi 135 de euro, precum şi alte bunuri cu valoare probatorie.

‘În cursul zilei de 17 octombrie, Tribunalul Constanţa a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile’, se specifică în comunicatul DIICOT.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ‘Tomis’ Constanţa, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks