Restaurarea unuia dintre cele mai vechi monumente istorice din Cetatea Medievală a Sighişoarei, Biserica Mănăstirii, care în forma actuală datează din anul 1677, însă conţine şi un coridor din secolul XIII, a însemnat o adevărată provocare pentru restauratori şi, în unele cazuri, intuiţia a jucat un rol decisiv.
Restauratorii care au participat la refacere elementelor arhitecturale şi a decoraţiunilor de la Biserica Mănăstirii susţin că lucrarea, deşi nu a fost una de o amploare deosebită, a fost extrem de dificilă, necesitând atât un volum de muncă susţinut, cât şi inventivitate şi dibăcie.
Restauratorul în piatră Laurenţiu Burlacu spune că unele ancadramente au fost distruse masiv, că s-a întrebuinţat serios în a identifica elementele originale după intervenţiile care s-au făcut de-a lungul secolelor şi că a avut mari emoţii în momentul în care a descoperit porţiuni care s-ar fi putut prăbuşi în orice clipă.
‘Am investigat în substraturi şi am reuşit să identificăm repere originale şi să aducem elementele artistice – fiindcă vorbim despre elemente artistice volumetrice, cum e piatra – să le aducem la o zonă cât mai apropiată de original. Au fost momente foarte dificile, momente mai uşoare. Am avut două ancadramente pe faţada de sus, către copaci, sunt două ancadramente cu câte două rânduri de profile pe mijloc, cele mai largi. Acele ancadramente şi-au pierdut din rezistenţă şi pe partea superioară şi pe cea inferioară, mă refer la floratura de sus a pietrei care este formată din mai multe segmente, care trebuie să vină în cheie. Când este montată în cheie, ea capătă rezistenţă şi stă fără nicio susţinere. În momentul în care se petrece o ruptură, o desfacere din chit, nu mai stau în cheie, nu mai sunt rezistente iar greutatea cade pe tot ce înseamnă pe elementele verticale de dedesubtul lor. Aceste elemente le-am găsit în zig-zag, adică presiunea era foarte mare şi, trebuie să vă mărturisesc, că am avut coşmaruri noaptea fiindcă m-am gândit că o să-mi cadă în cap tot ancadramentul, care e de 6-8 metri’, a declarat, pentru AGERPRES, Laurenţiu Burlacu.
Restauratorul spune că au fost situaţii foarte dificile, în sensul că lucra sub acea greutate încercând să îndrepte elementele milimetru cu milimetru, cu cricul, cu proptele şi cu prese mecanice, şi că, în cele din urmă, s-a reuşit să se dea o lineatură destul de bună obiectivului, după ce acesta şi-a redobândit rezistenţa.
‘Am refăcut partea de sus, am scos elementele şi le-am remontat în mortar. Dacă nu îi păstrezi şarmul şi povestea de altă dată, nu are rost să intervii. A fost cel mai greu monument pe care l-am atacat. De exemplu, a trebuit să desfac de pe arcele butante o serie de elemente la care piatra a fost distrusă complet. Am desfăcut în fâşii, acolo erau copăcei crescuţi, deci piatra a fost complet alterată. Am făcut comandă de piatră la Vama, iar noaptea am visat că trebuie să fac pietrele mai mari. Toţi m-au certat că trebuia să dau dimensiunile exacte la firmă, să nu mai pierdem vremea cu tăiatul. Am dat comanda pietrelor cu 5 centimetri mai mult pe înălţime şi lăţime, când le-au adus, atunci am realizat că toate arcele butante erau mişcate din axă, când le demontai, veneau în spic. Era complet eronată ideea de a tăia pietrele la dimensiunea iniţială, pentru că trebuia să le arunc. Erau piese de 350-400 kilograme, au fost dificultăţi în a le urca pe schelă, fiindcă în orice clipă se putea rupe ceva şi de acolo începea dezastrul (…) A fost dificil şi Arcul de Triumf de la Bucureşti, dar acesta a fost cel mai dificil monument. Este foarte importantă lucrarea, aşa ceva nu ştiu dacă vom mai găsi. Deocamdată nu îmi mai doresc altă lucrare de o asemenea dificultate, nu e o lucrare mare, dar dificultatea care ne-a întâmpinat a fost greu de trecut şi, mulţumesc Domnului, că am trecut’, a subliniat Laurenţiu Burlacu.
Biserica Mănăstirii din Cetatea Sighişoarei s-a dovedit o lucrare dificil de abordat şi din perspectiva vitraliilor montate direct în ancadramentele de piatră, iar în timpul intervenţiei a fost o surpriză descoperirea unei semnături: ‘Jonannes Schmidt, 1801’.
‘Am restaurat 12 ferestre vitralii cu intervenţie la o semnătură. Am găsit o însemnare, se pare că au fost lucrate de Jonannes Schmidt la 1801. Le-am găsit într-o stare de degradare accentuată, drept pentru care le-am demontat, refăcut, remontat şi readus la viaţă. În momentul în care lucrezi din 1987 nu mai pare chiar atât de dificil, plus că îmi place foarte mult, am urmat şcoli de specialitate şi mai am de învăţat. Marea provocare a fost că aceste vitralii sunt montate în ancadramente de piatră gotice şi piatra a fost deteriorată, falţurile nu tocmai drepte, geometria nu tocmai exactă, drept pentru care a trebuit să luăm şabloane, să facem măsurători pentru o mai mare acurateţe. A fost o suprafaţă de circa 73 de metri pătraţi şi pentru mine a fost o surpriză, fiindcă vitraliul îl găsim cel mai des într-o tocărie metalică sau din lemn şi foarte rar ai şansa să prinzi un monument istoric de o asemenea calitate să poţi să ai şansa de vitralii montat direct în ancadrament de piatră cioplită. E un stil istoric, ne încadrăm într-o perioadă care impunea acest tip de execuţie – zidărie de piatră, mortar, var – cioplitorie în piatră şi montaj vitralii fixate cu var, nisip şi, în cazul nostru, a fost un fel de câlţi sau păr de capră, aşa mi s-a spus’, a declarat Victor Săraru, restaurator pe vitralii şi sticlă atestat de Ministerul Culturii.
Victor Săraru a subliniat că acest proiect este o şansă mare şi rară, în acelaşi timp, pentru un restaurator şi că prezenţa sa la Sighişoara se datorează arhitectei Aurora Tărşagă, cea care l-a cooptat în echipă.
‘E o şansă foarte mare, fiindcă rar prindem aşa ceva. Restaurarea a durat mai bine doi ani fiindcă a fost perioada de pandemie, în care s-a întrerupt activitatea. Suprafaţa e destul de mare şi complexitatea a fost la fel foarte mare, pentru că sunt aceste ancadramente de piatră care ne-au pus multe probleme, partea de sus a lansetelor sunt făcute dintr-o decoraţie cu tălpi de pahare care sunt minuţios lucrate şi a necesitat foarte multă manoperă. Responsabilitatea a fost foarte mare, am lucrat cu piese de pe la 1600, 1700, 1800 şi atunci trebuie să fii foarte atent pentru a le conserva şi a le trimite mai departe’, a spus restauratorul.
Cu o experienţă de peste 20 de ani în restaurarea picturilor, Irina Sava spune că marea provocare a echipei sale a fost punerea în valoare a elementelor de pictură originală de pe exteriorul Bisericii Mănăstirii.
‘Lucrările s-au desfăşurat timp de o lună, vara, a fost o dificultate din punct de vedere metodologic. Dar ce era mai important s-a realizat: să punem în valoare elementele de pictură originală. Această pictură localizată pe faţada de sud a bisericii are un suport un pic dificil, cu o concentraţie mare de mortar, var cu nisip, iese un pic din tipicul obişnuit – de var cu câlţi – şi acest lucru s-a repercutat şi în starea de conservare. Deoarece, de-a lungul timpului, din cauza intemperiilor, pictura fiind expusă la exterior, fiind supusă vântului, procesului de îngheţ-dezgheţ, apa este cel mai mare inamic cu care noi, restauratorii, luptăm în mod deosebit, a trebuit neapărat să rezolvăm partea de conservare, să stabilizăm suprafeţele şi să punem în valoare pictura păstrată. Din fericire, după îndepărtarea depunerilor, am găsit sectoare de pictură originală importante, dar, oricât de tentant ar fi, nu am mers pe ideea de reconstituire a acelui motiv floral, cu mici elemente geometrice. Puteam face reconstituirea elementelor decorative, dar nu am făcut-o, fiindcă este foarte important ca privitorul contemporan să vadă ceea ce avem, acest adevăr istoric’, a evidenţiat Irina Sava.
Ea spune că este foarte uşor de reprodus un model, aşa cum cer deseori beneficiarii, dar acel model nu va fi niciodată autentic şi tocmai de aceea restauratorii sunt interesaţi de partea de autenticitate.
‘La această lucrare provocarea nu a fost metodologia în sine de a conserva, cât prezentarea estetică. Am conservat cât mai bine suprafaţa (…) scopul fiind de a pune în valoare originalul şi de a nu crea forme geometrice în ceea ce privim noi. Suprafaţa restaurată este sub cornişă, circa 30 metri pătraţi, plus o fereastră, unde s-a păstrat o decoraţie, o imitaţie de piatră. Nu putem face o cronologie exactă a pictării acestor decoraţiuni. Provocarea a fost să găsesc echilibrul între a pune în valoare originalul, fără să intervin, fără să îmi las amprenta de artistă asupra acestei zone’, a precizat Irina Sava.
Antreprenorul general al lucrării, Marian Wainer, a arătat că lucrările de refacere a Bisericii Mănăstirii au început în anul 2019, în luna iulie, însă au întârziat din cauza pandemiei.
‘Lucrările au început într-un ritm destul de bun, după care a a fost o perioadă de 6-7 luni în care au fost întrerupte datorită pandemiei, apoi au fost reluate în vara anului 2020 şi sperăm ca în maximum o lună şi jumătate să finalizăm lucrările exterioare. Este şi dificil, este o lucrare foarte mare, foarte amplă, având în componenţă muşţi restauratori specialişti, care sunt destul de greu de găsit. E destul de greu să găseşti restauratori care să aibă disponibilitatea de a lucra în altă localitate decât în cea de domiciliu. În momentul de faţă nu mai sunt lucrări ample de finalizat, cel târziu la începutul lunii noiembrie lucrările vor fi finalizate. Noi abordăm partea exterioară a clădirii, învelioare, ferestre, vitralii, interiorul nu face obiectul lucrării noastre, ei sunt în fază de studii şi proiectare pe picturi interioare’, a afirmat Marian Wainer.
Lucrarea de restaurare a Bisericii Mănăstirii din Cetatea Medievală a Sighişoarei este finanţată din fonduri proprii de către Biserica Evanghelică, evaluarea iniţială fiind de peste 1 milion de euro.
‘Decizia de restaurare a fost luată cu vreo 15 ani în urmă, în 2003 am terminat cu Biserica din Deal care a fost o lucrare de anvergură, acolo finanţarea a fost făcută de către Fundaţia Messerschmitt, ulterior a fost finanţată de către Ministerul Culturii. Ne-am propus să avem restaurate ambele biserici, fiindcă sunt monumente la fel de valoroase şi trebuia făcut ceva. Noi am mizat că putem să o refacem pe fonduri europene, nu am reuşit pentru că nu e biserică fortificată. A fost un program de finanţare care a fost accesat la nivelul Consistoriului Evanghelic din Sibiu s-au făcut restaurări în jur, la Apold, Cloaşterf etc., dar noi nu am reuşit să ne încadrăm. Din păcate, nu am găsit nicio altă sursă de finanţare, deşi din 2005 tot am căutat’, a declarat reprezentantul Bisericii Evanghelice, Hans Bruno Fröhlich.
Forma actuală a bisericii datează din anul 1677, este o biserică în stil gotic cu trei nave de înălţimi egale şi dimensiuni de 44,5 metri lungime şi 12,6 metri lăţime.
În interiorul acestei biserici se află o cristelniţă de bronz din 1440, un toc de uşă, sculptat în 1570 de pietrarul Toma, iar lăcaşul mai deţine 35 de covoare orientale din secolele XVI şi XVII, o orgă barocă, fiind împodobită cu strane şi balcoane decorate cu sculpturi. AGERPRES / (A – autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă)
