AcasăStiri generaleParlament - audieri miniştri/ Iulia Popovici: Digitalizarea Ministerului Culturii, regândirea salariilor, 'Timişoara...

Parlament – audieri miniştri/ Iulia Popovici: Digitalizarea Ministerului Culturii, regândirea salariilor, ‘Timişoara 2023’ – prioritare

Iulia Popovici, care a primit aviz negativ, marţi, pentru funcţia de ministru al Culturii din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, a afirmat că digitalizarea Ministerului Culturii şi alinierea salariilor la nivelul celorlalte autorităţi centrale sunt prioritare.

‘Digitalizarea ministerului şi alinierea salariilor la nivelul celorlalte autorităţi centrale sunt prioritare, pentru că ceea ce există acum a condus în timp la un acut deficit de personal şi la imposibilitatea de a atrage specialişti în administraţia culturală. Încă şi mai dramatică e situaţia direcţiilor judeţene de cultură, a căror capacitate umană şi administrativă trebuie crescută prin regândirea organigramei şi a salariilor, însoţită de respectarea Legi Monumentelor Istorice, care stipulează înfiinţarea Serviciului Monumentelor Istorice, încadrat cu personal specializat, asta însemnând principial arhitecţi’, a spus Popovici la audieri.

O altă prioritare ‘majoră’ a Iuliei Popovici o constituie susţinerea la nivel naţional a organizării şi derulării Programului ‘Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii’.

‘Principalele restanţe la nivel central privind ‘Timişoara 2023′ privesc numirea unui comisar pentru această capitală, actualizarea legislaţiei incidente şi asigurarea finanţării pentru programul cultural şi obiectivele de investiţii. Şi asta la timp, pentru ca întreaga responsabilitate financiară pentru acest program să nu cadă exclusiv în sarcina autorităţilor locale’, a arătat Popovici.

Iulia Popovici a vorbit despre ‘restanţe istorice’, precizând că, dintre cei aproape 53 de milioane de lei alocaţi prin Ordonanţa de Urgenţă 42 pentru Programul Cultural, în acest moment s-au alocat cam 2 milioane, iar ‘ordonanţa în sine îşi încetează aplicabilitatea la 31 decembrie, pentru că vorbeşte despre ‘Timişoara 2021”.

‘Un an mai târziu după expirarea acestei ordonanţe, la 1 ianuarie 2023, ne putem mult prea uşor trezi în situaţia unei Capitale Culturale pe care guvernul a abandonat-o şi care nu poate reprezenta un triumf al creativităţii naţionale din motive imposibil de justificat, aflate undeva între politicianism şi inconştienţă’, a punctat candidatul USR.

Iulia Popovici a pledat pentru ‘o decizie fermă politică’ de finanţare a Muzeului Ororilor Comunismului în România, ca şi pentru ‘aducerea la zi’ a Legii managementului instituţiilor publice de cultură, pentru ‘angajarea unor reforme sistemice’ în ceea ce priveşte finanţarea de proiecte şi programe culturale şi elaborarea şi adoptarea Statutului lucrătorului cultural, necesare aplicării componentei de cultură din PNRR.

Întărirea capacităţii administrative a AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional – n.r.), diversificarea şi creşterea surselor Fondului Cultural, introducerea finanţărilor structurale şi a unor forme distincte de susţinere – burse atipice şi rezidenţe adresate artiştilor independenţi persoane fizice -, încurajarea implicării autorităţilor locale în acordarea de cofinanţări au fost alte deziderate pentru implementarea cărora, ca ministru al Culturii, Iulia Popovici a cerut votul parlamentarilor.

Răspunzând întrebărilor parlamentarilor, ministrul desemnat al Culturii a arătat că se va ‘lupta’ pentru un buget ‘care să răspundă necesităţilor’, că va sprijini introducerea în Patrimoniul Mondial a Pelerinajului de la Şumuleu Ciuc, ca şi înlesnirea accesului la cultură a comunităţilor locale, ori sprijinirea Ministerului Sănătăţii în campania de vaccinare.

Premierul desemnat Dacian Cioloş a fost prezent la începutul audierii Iuliei Popovici.

Iulia Popovici a primit aviz negativ, marţi, pentru funcţia de ministru al Culturii din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului. S-au înregistrat 9 voturi ‘împotriva’ numirii ca ministru, 4 voturi ‘pentru’ şi 7 abţineri din partea membrilor Comisiilor pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks