Vaccinarea cu schema completă reduce de cel puţin 20 de ori riscul de deces, a declarat, miercuri, preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, care a precizat că, în momentul de faţă, nu există niciun medicament care să facă acest lucru în cazul infectării cu SARS-CoV-2.
‘În momentul de faţă, cel mai bun tratament împotriva COVID-19 este vaccinarea. Nu avem altă soluţie. (…) Vaccinarea cu schemă completă reduce riscul de deces de cel puţin 20 de ori. Nu există niciun medicament care să facă acest lucru în momentul de faţă pentru COVID-19. Persoanele de peste 60 de ani au risc de o sută de ori mai mare să moară din cauza COVID-19, comparativ cu cei din grupa de vârstă 16-39 de ani’, a susţinut medicul militar la evenimentul de lansare a Forumului Român Pro-Vaccinare.
Potrivit acestuia, există o mişcarea anti-vaccinare pentru că ‘mişcarea pro-vaccinare este timidă’.
‘Pot să vă spun că, uitându-mă la datele legate de vaccinare în România în general şi pe programe de vaccinare, faptul că astăzi sunt peste 6 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză în România, în raport cu situaţia României, este un succes. În raport cu ce se întâmplă în celelalte ţări europene şi cu nevoia şi obiectivele pentru care am fi putut să le atingem, evident că nu putem vorbi în aceiaşi termeni, dar gândindu-ne că într-un sezon gripal se vaccinează aproape 10-15% din populaţie, în pandemia de gripă AH1N1 vreau să vă spun că în campania de vaccinare s-au vaccinat maxim 3 milioane de persoane. (…) Această mişcare anti-vaccinare există tocmai pentru că mişcarea pro-vaccinare este timidă şi nu şi-a făcut aşa cum trebuia treaba până în acest moment, pentru că altfel efectul mişcării anti-vaccinare ar fi fost limitat’, a arătat Valeriu Gheorghiţă.
El a făcut referire şi la situaţia în care unele cadre medicale nu doar că nu au recomandat vaccinarea anti-COVID, ci chiar au fost ‘vehement împotriva vaccinării’.
‘În toată această perioadă, am observat cadre medicale indiferent că vorbim de medici, asistenţi, care nu doar că nu au recomandat vaccinarea ci au fost împotriva vaccinării în mod vehement. Şi nu am văzut decât cu câteva exemple, atât în spaţiul public cât şi pe reţelele sociale, societăţi profesionale care să se delimiteze de astfel de atitudini şi care să ia act de astfel de recomandări care nu au nicio legătură cu anul 2021 şi cu faptul că datorită vaccinurilor noi, azi, trăim mai mult, datorită antibioticelor mortalitatea prin boli infecţioase a scăzut. (…) Haideţi să înţelegem că nu putem să controlăm această pandemie până nu se implică toată societatea’, a mai susţinut coordonatorul CNCAV.
Medicul a afirmat că şi-ar fi dorit o prezenţă mai activă a societăţilor profesionale în combatarea ‘dezinformării’.
‘Mi-aş fi dorit foarte mult să fie o prezenţă mult mai activă a societăţilor profesionale, a corpului medical în combatarea dezinformării, pentru că acesta este rolul profesionistului în sănătate: să combată dezinformarea, să promoveze educaţia medicală, să recomande vaccinarea, indiferent că vorbim de vaccinarea împotriva COVID-19 sau alte tipuri de vaccinuri. În fiecare zi primesc o grămadă de sesizări legate de medici care contra-indică în mod nejustificat vaccinarea, care inventează tot felul de contraindicaţii, care nu există nicăieri, legat de vaccinare’, a menţionat Valeriu Gheorghiţă.