Un număr de 211 unităţi de învăţământ din Bucureşti desfăşoară cursuri online, a informat miercuri Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Potrivit surse citate, aproximativ 177.000 de elevi bucureşteni studiază online.
Dintre şcolile care derulează cursuri online, 164 de unităţi au solicitat acest lucru în baza articolului 3 alineat 2 din Ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, 42 de unităţi în baza articolului 6 alineat 2, iar 5 unităţi în baza articolului 6 alineat 9.
Un număr de 235 de unităţi au cel puţin o clasă/ grupă cu activitatea de predare faţă în faţă suspendată.
În ultimele 14 zile au fost confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus 4.545 de preşcolari/ elevi şi 746 de persoane din rândul personalului didactic de predare, didactic auxiliar, nedidactic.