Acasă55Şedinţă BPN al PNL la ora 10,00, înainte de consultările de la...

Şedinţă BPN al PNL la ora 10,00, înainte de consultările de la Cotroceni

Biroul Permanent Naţional al PNL se reuneşte joi dimineaţa, la ora 10,00, pentru a discuta mandatul cu care liberalii vor merge la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis pentru desemnarea unui nou candidat de prim-ministru.

Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a afirmat, miercuri seara, într-o emisiune tv, că liberalii vor avea ‘cu siguranţă’ o propunere de prim-ministru pe care o vor prezenta şefului statului la consultările de la Cotroceni.

Întrebat dacă este posibil ca decizia pe care o va lua BPN cu privire la persoana nominalizată pentru funcţia de premier să fie diferită faţă de cea luată deja de Biroul Executiv, adică actualul lider al partidului, Florin Cîţu, Vîlceanu a răspuns că ‘e posibil orice’.

‘E posibil orice. (…) Noi avem o decizie la momentul ăsta, vom vedea ce se va întâmpla mâine, dar la momentul ăsta nu pot să vă dau alt răspuns, pentru că e deja o decizie’, a afirmat secretarul general al PNL.

Liberalii sunt aşteptaţi la consultări la Cotroceni la ora 11,00.

Partidul Naţional Liberal va merge la consultările de la Palatul Cotroceni cu o delegaţie formată din preşedintele partidului, Florin Cîţu, şi cei patru prim-vicepreşedinţi.

Potrivit unei decizii a Biroului Executiv al PNL, delegaţia pentru consultările de la Cotroceni este formată din Florin Cîţu, Gheorghe Flutur, Rareş Bogdan, Lucian Bode şi Iulian Dumitrescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks