Poliţiştii de frontieră au ridicat, de pe străzi din trei zone ale municipiului Arad, 31 de migranţi din Bangladesh, Pakistan şi Afganistan, solicitanţi de azil în ţara noastră, dar care plecaseră din centrele de cazare.
Migranţii au fost depistaţi în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale.
‘Pe parcursul misiunii au fost identificaţi, în diferite zone din municipiul Arad (Ferma Ceala, Gara C.F.R. şi Cartierul Zona de Vest), 31 de cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Bangladesh, Pakistan şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră. După finalizarea tuturor verificărilor, vor fi îndrumaţi să se întoarcă în Centrele Regionale de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi’, a transmis, joi, Poliţia de Frontieră Arad.
Conform sursei citate, în perioada următoare vor continua acţiunile pentru prevenirea migraţiei ilegale. AGERPRES / (AS – autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă)