Un număr de 19.936 de persoane cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare, dintre care 476 sunt copii, a anunţat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit sursei citate, la terapie intensivă sunt internaţi 1.815 pacienţi, dintre care 45 sunt copii.
Pe teritoriul României, 140.921 de persoane confirmate cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 18.774 se află în izolare instituţionalizată.
De asemenea, 55.623 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată sunt 92 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 9.440 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 628 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.