Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alin Nica, a declarat, joi, că pornirea aerotermelor în Spitalul Judeţean Timişoara, pentru asigurarea căldurii pentru bolnavi şi angajaţi, este periculoasă, întrucât ar suprasolicita reţeaua electrică, deja foarte mult solicitată de terapia intensivă, dar ca soluţie de urgenţă s-ar putea folosi pe timp limitat.
EOn a anunţat că din 25 octombrie va sista furnizarea gazului către societatea de termoficare Colterm din subordinea municipalităţii Timişoara, iar peste 50.000 de abonaţi, cu sute de mii de beneficiari, între care spitalele şi şcolile din municipiu, rămân în frig.
‘Aştept răspunsul de la administraţia Fritz, direct responsabilă de această situaţie. Stau şi eu cu frica în sân pentru bolnavii de la Spitalul Judeţean şi miile de angajaţi. Pornirea aerotermelor la Spitalul Judeţean înseamnă consum de curent electric şi o creştere a pericolului de incendii, ca urmare a presiunii pe sistemul electric. Ne-am gândit la soluţii alternative; pornirea aerotermelor este o soluţie de avarie, pe termen scurt, pentru că pune presiune pe reţeaua electrică, şi aşa solicitată de zona ATI. Sigur că pentru bolnavii din toate spitalele şi pentru elevii şi dascălii din şcoli trebuie să găsim o soluţie, nu doar de moment’, a afirmat Alin Nica, care este şi liderul organizaţiei judeţene a PNL.
Reprezentantul administraţiei timişene a remarcat că pentru deblocarea situaţiei cu încălzirea, primarul Dominic Fritz a anunţat pe facebook, zilele trecute, că a cerut cărbune de la Guvern din rezerva de stat, lucru irealizabil în condiţiile de faţă. El acuză administraţia Fritz că este ‘tabula rasa’ în gestionarea problemelor municipiului şi îi cere să-i lase pe cei care ştiu şi pot să rezolve aceste probleme.
‘Înainte de a formula o astfel de solicitare trebuie să te interesezi dacă este realistă sau vrei doar să te acoperi de hârtii că ai făcut demersuri şi să ai pe cine să dai vina. În primul rând, rezerva de stat nu deţine cărbune. Eu am înaintat spre Guvern solicitarea primarului, cu celeritate, ca să nu se spună că am blocat rezolvarea problemei cetăţenilor. Mă voi implica şi voi discuta cu toţi cei responsabili, voi vorbi cu EOn să vedem dacă putem debloca situaţia, voi vorbi cu noul guvern. Tu, ca reprezentant al partidului care a dat guvernul (Cîţu, n.r.) jos, trebuie să ştii că dacă soliciţi bani din rezerva bugetară trebuie rectificare de buget, ori un guvern interimar nu are această capacitate de a emite ordonanţe de urgenţă şi să facă rectificarea bugetului. Credeam că administraţia Fritz ştie cel puţin acest minimum de administraţie, dar constat că sunt tabula rasa în gestionarea problemelor Timişoarei. Iar dacă nu au competenţă dorinţă să le rezolve, să lase pe alţii care pot să le rezolve’, a comentat Nica.
El a adăugat că niciun guvern responsabil nu ar da bani într-o gaură neagră, cum este Colterm, pentru care nu a fost prezentată nicio soluţie de către administraţia Fritz.
‘La Bucureşti se cunoaşte situaţia de la Colterm, iar primarului Fritz i se cere doar un plan de acţiune, o strategie de rezolvare, care lipseşte în anul său de mandat. Guvernul nu-i va lăsa pe timişoreni să sufere, se va găsi o soluţie şi voi participa activ la găsirea soluţiei. Orgoliul şi infatuarea primarului Fritz nu-i permit să ceară ajutorul. (…). Încrederea EOn este zero în administraţia Fritz şi în Colterm, la ora actuală. Foştii primari pe care Fritz îi huleşte se implicau direct cu conducerea furnizorilor de energie, dar Fritz nu o face, deşi poate ar exista o afinitate de origine, pentru că EOn este o companie germană, iar colega sa de partid a fost directorul acesteia’, a mai afirmat Alin Nica. AGERPRES / (A – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)