Preşedintele PNL, Florin Cîţu, apreciază că este ‘un pas important înainte’ faptul că PSD vorbeşte de un armistiţiu pentru susţinerea noului guvern până la 1 februarie.
‘Dacă e vorba de armistiţiu, acum nu ştiu dacă până la 1 februarie sau până în martie, aprilie, mai, iunie, toamna viitoare, dar e nevoie de un moment în care toate partidele politice să spună ‘ok, patru luni de zile nu se întâmplă nimic pentru că, uitaţi-vă, trebuie să trecem România prin această perioadă şi e nevoie de un guvern cu puteri depline’. Faptul că se vorbeşte de un armistiţiu e un pas înainte important. Dacă se ajunge… vom vedea, după aceea, dacă şi celălalt partid, USR, va fi de acord să trecem acest guvern cu majoritate largă. Mâine putem să-l trecem dacă toţi sunt de acord şi să încheiem această perioadă, să nu mai vorbim de politică’, a afirmat Cîţu, duminică, la sediul central al PNL.
El a menţionat că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus la votul pentru Guvernul Cioloş să lăsăm politica deoparte.
‘Haideţi să nu fie doar cuvinte, să fie şi fapte, să-i vedem pe toţi – şi pe USR, şi pe PSD -, vin şi votează acest guvern care e, de fapt, o continuitate, doar se schimbă premierul. Am înţeles mesajul şi mergem mai departe’, a adăugat Cîţu.
Referindu-se la eventualitatea ca, după această perioadă, PNL şi PSD să facă un guvern împreună, Cîţu a spus: ‘Tot congresul din 2021 a fost despre lupta mea cu PSD. Faptul că PSD m-a dat jos pe mine şi împreună cu USR este clar că aici nu este (…), ca lucrurile să meargă împreună, dar în ceea ce priveşte viitorul, PNL are un mesaj foarte clar: noi suntem aici pentru a implementa liberalismul în România, lucruri care nu sunt compatibile cu ceea ce a spus PSD până acum’.
Cîţu a exclus posibilitatea ca el, în calitate de preşedinte al PNL, să intre în conflict cu actualul premier desemnat Nicolae Ciucă: ‘Nu se pune problema aici. Este propunerea mea. Eu l-am propus pe Nicolae Ciucă, sunt sigur că nu va fi nicio problemă’.
Despre demisia fostului lider al PNL Ludovic Orban din partid, Cîţu a precizat: ‘Întotdeauna, demisiile sunt decizii unilaterale’.
Sâmbătă, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul desemnat, Nicolae Ciucă, căruia i-a solicitat un plan concret de măsuri pe termen scurt pentru gestionarea pandemiei, precum şi includerea în programul de guvernare a celor 10 măsuri urgente propuse de PSD în domeniul sanitar, economic şi social.
Ciolacu le-a declarat jurnaliştilor la sediul PSD: ‘Am stabilit foarte clar că vom avea o decizie pentru o perioadă limitată de timp în cazul unei decizii a PSD de a fi votat ca şi prim-ministru până la data de 1 februarie’.
‘Noi vorbim, totuşi, de un armistiţiu politic ca să depăşim situaţia pandemiei şi a problemelor din energie. Nu s-a vorbit niciodată despre o învestire a unui guvern pe următorii trei ani de zile’, a subliniat liderul social-democrat.
El a fost întrebat dacă se aşteaptă ca premierul desemnat să îi promită că de la 1 februarie va pleca de la guvernare. ‘Eu nu cer nimănui să îmi promită nimic. Eu am spus foarte clar: în cazul în care PSD decide să susţină un guvern minoritar, acest lucru nu se poate face decât pe o perioadă limitată de timp’, a mai declarat Ciolacu.