AcasăStiri generaleSpaţiile Istorice ale Palatului Regal, deschise luni, la 100 de ani de...

Spaţiile Istorice ale Palatului Regal, deschise luni, la 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) deschide, luni, spre vizitare, Spaţiile Istorice ale Palatului Regal, între orele 10,00 şi 18,00, la aniversarea a 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I.

Publicul va putea vizita Sufrageria Regală, Scara Voievozilor, Sala Tronului, precum şi expoziţia ‘Fragmente de memorie – Portrete Regale’, mai multe opere de artă înfăţişându-l pe Regele Mihai I în diferite etape ale vieţii, precizează MNAR într-un comunicat transmis AGERPRES.

Cu ocazia acestei celebrări, MNAR a pregătit şi un program educativ pentru copiii cu vârste peste 8 ani, sub forma unui atelier online gratuit. Acesta va avea loc sâmbătă şi va avea două sesiuni la ore diferite, în funcţie de vârsta participanţilor.

Intitulat ‘Şi regii merg la şcoală. Regele Mihai şi clasa palatină’¸ atelierul va fi susţinut de Georgiana Iacob, educator muzeal MNAR, şi va urmări în special perioada în care Regele Mihai a fost elev, dar şi cele două domnii ale suveranului.

Mai multe detalii despre programul educativ şi formularele de înscriere sunt disponibile în evenimentul dedicat de pe pagina de Facebook a muzeului: https://www.facebook.com/events/392462825864867/.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks