Ministerul Apărării Naţionale organizează, luni şi marţi, cu prilejul Zilei Armatei României, un maraton de vaccinare sub deviza ‘Împreună pentru viaţă, Împreună pentru viitor!’.
Maratonul se va desfăşura în şase spitale militare din ţară, care sunt şi centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva COVID-19, arată MApN.
Cetăţenii care doresc să se vaccineze o vor putea face, non-stop, începând de luni, ora 8,00, până marţi, ora 20,00, în centrele de vaccinare care funcţionează la: Spitalul Clinic Militar de Urgenţă ‘Dr. Iacob Czihac’ din Iaşi; Spitalul Clinic Militar de Urgenţă ‘Dr. Constantin Papilian’ din Cluj-Napoca; Spitalul Militar de Urgenţă ‘Dr. Alexandru Gafencu’ din Constanţa; Spitalul Clinic de Urgenţă Militar ‘Dr. Ştefan Odobleja’ din Craiova; Spitalul Militar de Urgenţă ‘Regina Maria’ din Braşov; Spitalul Clinic Militar de Urgenţă ‘Dr. Victor Popescu’ din Timişoara.
Procesul de vaccinare pentru persoanele care s-au programat deja în aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfăşura în regim normal, conform programărilor existente.