Opt centre din sectoarele Capitalei vor fi deschise publicului eligibil la vaccinare şi vor funcţiona cu program prelungit în fiecare weekend, până la sfârşitul anului, potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID19.
Aceste centre sunt:
Sectorul 1: ROMEXPO, 8 fluxuri (2 Moderna, 4 Pfizer, 2 Johnson&Johnson)
* Centrul de vaccinare nr.1: 2 fluxuri Moderna – program 8,00 – 24,00;
* Centrul de vaccinare nr.2: 4 fluxuri Pfizer – program 8,00 – 24,00;
* Centrul de vaccinare nr.4: 2 fluxuri Johnson&Johnson – program 8,00 – 24,00.
Sectorul 2: Două centre, 11 fluxuri (5 Pfizer, 6 Johnson&Johnson)
* Centrul de vaccinare CORA Pantelimon – 4 fluxuri (2 Pfizer, 2 Johnson&Johnson) – program 8,00 – 24,00;
* Centrul de vaccinare Circul Metropolitan – 7 fluxuri (3 Pfizer, 4 Johnson&Johnson) – program 8.00 – 24.00.
Sectorul 3: Două centre, 5 fluxuri Pfizer
* Centrul de vaccinare din Parc Lake – 3 fluxuri (Pfizer)- program 8,00-20,00 (cu posibilitate de prelungire, în perioada următoare);
* Centrul de vaccinare din Mall Vitan – 2 fluxuri (Pfizer)- program 8,00-20,00 (cu posibilitate de prelungire, în perioada următoare).
Sectorul 4: 15 fluxuri (8 Pfizer, 2 Moderna, 5 Johnson&Johnson)
* Centrul de vaccinare Palatul Naţional al Copiilor – program 8,00 – 24,00.
Sectorul 5: Şase fluxuri (5 Pfizer, 1 Johnson&Johnson)
* Centrul de vaccinare Multifuncţional Sf. Andrei din Mall Liberty – program 8,00 -24,00.
Sectorul 6: Patru fluxuri Johnson&Johnson
* Centrul de vaccinare din Drumul Taberei (situat în Aleea Lunca Cernei, nr. 6A) – program 8,00 – 24,00.
La activităţile de vaccinare pot participa toate categoriile eligibile (12+) pentru administrarea dozei 1, dozei 2, dozei 3 (suplimentare) şi a dozei de booster. Procesul de vaccinare pentru persoanele planificate în aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfăşura în regim normal, conform programărilor deja existente.