Preşedintele executiv al organizaţiei judeţene Botoşani a Partidului Social Democrat (PSD), deputatul Marius Budăi, afirmă că social-democraţii nu vor susţine nicio formulă de guvernare care nu se bazează pe o majoritate parlamentară.
El a declarat, pentru AGERPRES, că învestirea unui guvern minoritar, fie al Partidului Naţional Liberal (PNL), fie al Uniunii Salvaţi România (USR), fie chiar al PSD nu reprezintă o soluţie pentru situaţia în care se află România în momentul de faţă.
‘Noi am spus de la început că în această perioadă avem nevoie de un guvern de specialişti, tehnocraţi, trimişi din toate partidele parlamentare, care să traverseze România în această perioadă de criză şi după care să avem alegeri anticipate. Aşteptăm următoarea mutare. Deocamdată, ne poziţionăm foarte clar cu un vot împotriva unui guvern minoritar (…). Nu susţinem niciun fel de guvern minoritar, nici din partea PSD, nici din partea PNL, nici din partea USR sau a altui partid’, a afirmat Budăi.
Acesta a precizat că actuala criză sanitară, dar şi criza energiei sunt principalele priorităţi ale României, pentru care trebuie găsit soluţii de către viitorul guvern, care va trebui să aibă majoritate în Parlament.