AcasăStiri generaleVaslui: Persoană căzută de la înălţime, decedată în scara unui bloc din...

Vaslui: Persoană căzută de la înălţime, decedată în scara unui bloc din Bârlad

O femeie în vârstă de 66 de ani din municipiul Bârlad a decedat, marţi, după ce a căzut de la înălţime în scara unui bloc din oraş, cadrele medicale solicitate să intervină la faţa locului încercând să o salveze timp de o oră.

‘Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o ambulanţă SMURD tip B2 cu echipaj de prim-ajutor pentru acordarea de îngrijiri medicale unui persoane căzute de la înălţime, în municipiul Bârlad, zona Vărăriei. La sosirea echipajului de intervenţie, a fost găsită în stare de inconştienţă o femeie în vârstă de 66 ani. Paramedicii au început protocolul de resuscitare până la sosirea unei ambulanţe cu medic aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui. După aproximativ o oră de resuscitare, medicul de pe ambulanţă a declarat decesul victimei’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanţele producerii incidentului, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks