Acasă55Cîţu: BPN al PNL a aprobat flexibilizarea mandatului de negociere cu forţele...

Cîţu: BPN al PNL a aprobat flexibilizarea mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlament şi echipa de negociere

Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat, marţi, flexibilizarea mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlament, precum şi echipa de negociere.

‘În şedinţa BPN al PNL a fost aprobată propunerea de flexibilizare a mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlamentul României şi echipa de negociere. Echipa de negociere este condusă de preşedintele partidului şi din ea fac parte cei patru prim-vicepreşedinţi şi secretarul general. Au fost două abţineri’, a spus Cîţu, la Parlament, după şedinţa BPN al PNL.

Din echipa de negociere fac parte preşedintele PNL, Florin Cîţu, secretarul general al formaţiunii, Dan Vîlceanu, şi cei patru prim-vicepreşedinţi – Iulian Dumitrescu, Rareş Bogdan, Lucian Bode şi Gheorghe Flutur.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks