Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, miercuri, după întâlnirea cu reprezentanţii USR, că sunt şanse mari să se refacă coaliţia dintre cele două formaţiuni, precizând că discuţia pe care au avut-o cele două părţi ‘a semănat foarte mult cu o terapie de grup’.
El a precizat că, în cadrul întâlnirii, s-a discutat despre principii şi despre programul de guvernare.
‘Sunt şanse mari, eu am ieşit optimist de la această întâlnire. Sunt şanse mari să se refacă coaliţia’, a spus Cîţu.