Şcoala va începe pe 8 noiembrie pentru toţi elevii şi preşcolarii atât din învăţământul de stat, cât şi privat, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a precizat că se vor desfăşura cursuri cu prezenţă fizică în unităţile în care rata de vaccinare anti-COVID a cadrelor didactice este de peste 60%, iar noile prevederi vor fi publicate vineri, ‘cât mai curând posibil’, în Monitorul Oficial.
‘Şcoala va începe pentru toţi elevii şi pentru toţi copiii din grădiniţe în data de 8 noiembrie. Mă refer aici şi la sistemul de învăţământ de stat şi la sistemul de învăţământ privat. Este în curs de derulare şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin care se propune modificarea ordinului ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii în acest sens. În foarte scurt timp, va fi validată hotărârea CNSU. Ordinul va fi semnat de către cei doi miniştri şi va fi trimis către Monitorul Oficial în vederea publicării astăzi, cât mai curând posibil, în aşa fel încât pe parcursul acestei zile să poată exista şedinţe ale Consiliilor de administraţie în fiecare şcoală şi în fiecare grădiniţă prin care să se ia decizia de funcţionare a şcolilor începând de luni, 8 noiembrie, şi să fie anunţată. Criteriul se referă la rata de vaccinare la nivelul fiecărei şcoli şi grădiniţe’, a afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, în situaţia în care vor exista probleme legate de resursa umană sau de infrastructură, indiferent dacă rata de vaccinare în rândul dascălilor este de peste 60%, va exista în continuare posibilitatea ca şcolile respective să solicite desfăşurarea cursurilor online.
‘În situaţia în care, dincolo de rata de vaccinare, există probleme la nivel de resursa umană – număr semnificativ de profesori carantinaţi sau infectaţi sau există probleme de infrastructură – va exista în continuare posibilitatea ca la nivelul şcolii să se formuleze o cerere conform articolului 3.2 din Ordinul de ministru 5338 care va fi modificat astăzi pentru ca şcoala să rămână în online, chiar dacă are o rată de vaccinare de peste 60%. Rată de vaccinare de peste 60% conform raportărilor de la finalul săptămânii trecute exista în 54% din şcolile şi grădiniţele României – învăţământ de stat şi învăţământ privat’, a explicat Sorin Cîmpeanu.