Toate trecerile de pietoni din zona celor trei centre de vaccinare din municipiul Baia Mare au fost marcate în mod special şi au fost montate indicatoare vizibile care să atragă imediat atenţia, a anunţat primarul Cătălin Cherecheş.
‘Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor din municipiu, toate trecerile de pietoni au fost remarcate în mod special şi am montat indicatoare care să vină în sprijinul celor care merg spre centrele de vaccinare. Avem trei centre de vaccinare în municipiul Baia Mare şi consider că era nevoie să avem asemenea marcaje în aceste zone’, declarat, vineri, pentru AGERPRES, Cătălin Cherecheş.
Cele trei centre de vaccinare puse la dispoziţie de Primăria municipiul Baia Mare funcţionează la Rivulus Pueris (strada I. Slavici nr.1 B), Centrul de vaccinare Caspev (str. Săsarului nr. 3) şi Centrul de vaccinare GAL (B-dul Unirii nr.19).
La sediul centrelor de vaccinare poate fi obţinut, în format fizic sau electronic, certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19, de către orice persoană care a fost vaccinată, a trecut prin boală şi se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau a obţinut un test negativ in ultimele 48 ore pentru testul antigen rapid şi 72 de ore pentru testul RT-PCR într-un centru medical autorizat.
Totodată, echipe mobile din partea celor trei centre de vaccinare sunt implicate în vaccinarea la domiciliu a persoanelor care nu se pot deplasa din diferite cauze, solicitând telefonic acest sprijin prin Direcţia Socială.