AcasăStiri generaleÎncepe Festivalul Naţional de Teatru - ediţie online; acces gratuit pe fnt.ro;...

Începe Festivalul Naţional de Teatru – ediţie online; acces gratuit pe fnt.ro; evenimente cu public şi dezbateri

Festivalul Naţional de Teatru – ediţia XXXI începe sâmbătă, urmând să se desfăşoare online din cauza restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19.

Spectacolele ediţiei 2021 a FNT, care se va desfăşura până pe 14 noiembrie, sunt împărţite pe următoarele secţiuni: ‘Creaţia’, ‘Creaţia. Feminin’, ‘Creaţia. Dans’, ‘Recreaţia’, ‘Re-creaţia’, ‘Clasic. Recreat’, ‘Invitaţi ai FNT’, ‘Instalaţii performative’, ‘Instalaţii vizuale’, ‘Spectacole străine’, ‘In memoriam Ion Caramitru’, ‘Conferinţe’, ‘Cărţi. Gazete. Publicaţii’, ‘FNT on air’ şi ‘Spectacole lectură’.

‘Va fi un festival care, alături de cele 36 de spectacole care sunt în selecţie, va prezenta şi va susţine pe platforma fnt.ro o serie de evenimente extrem de importante. Vom avea spectacole de teatru şi spectacole de dans, expoziţii, conferinţe şi în acest an vom discuta foarte mult pe zona scenografiei deoarece toţi am înţeles şi am simţit şi am văzut modificările pe care această perioadă neplăcută le-a transmis spaţiului cultural. Accesul pe platforma fnt.ro este gratuit, spectacolele vor fi urcate pe platformă pentru 48 de ore’, a declarat Aura Corbeanu, vicepreşedinte al UNITER, pentru AGERPRES.

Ea a precizat că secţiunea ‘In memoriam Ion Caramitru’ cuprinde înregistrări ale unor spectacole în care a jucat fostul director al Naţionalului bucureştean, o expoziţie online, spectacole radiofonice, emisiuni de televiziune, precum şi un fragment din opereta ‘My fair lady’.

Spectacolele prezentate online vor avea traducere în limba engleză şi vor putea fi văzute şi în alte ţări.

Din oferta FNT 31 fac parte şi patru producţii aparţinând unor teatre europene de prestigiu, invitate în secţiunea dedicată spectacolelor străine:

* ‘Antigona’ de Sofocle, regia Friederike Heller, Schaubühne am Lehniner Platz (Germania);

* ‘Dansul Delhi’ de Ivan Vîrîpaev, regia Oskaras Koršunovas, OKT/Vilnius City Theatre, Academia Lituaniană de Muzică şi Teatru (Lituania);

* ‘Wałęsa la Colonos’ de Jakub Roszkowski, regia Bartosz Szydłowski, Teatrul Łaznia Nowa din Cracovia (Polonia);

* ‘To be continued’ – spectacol de dans, coproducţie a coregrafei Xenia Wiest cu Komische Oper Berlin şi Staatsballett Berlin.

După prezentarea spectacolului ‘Antigona’, regizoarea Friederike Heller va susţine o conferinţă despre revizitarea textului clasic şi montarea acestuia pentru publicul contemporan. Conferinţa, realizată în parteneriat cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’, în cadrul programului ‘Întâlnirile Teatrologiei’, va fi urmată de discuţii pe Zoom cu studenţi de la UNATC şi facultăţile de profil din ţară.

În prima zi a festivalului vor putea fi urmărite, pe www.fnt.ro, spectacolele:

* ‘Inimă şi alte preparate din carne’, regia artistică, video şi univers sonor Radu Afrim, producţie a Teatrului Naţional ‘Marin Sorescu’ Craiova, de la ora 19,00;

* ‘Pam param’, spectacol de teatru-dans – conceptul şi coregrafia Andreea Gavriliu, producţie Studio M din Sfântu Gheorghe, de la ora 21,00;

* ‘Dansul Delhi’, regia Oskaras Korsunovas, producţie OKT/Vilnius City Theatre, Lithuanian Academy of Music and Theatre, de la ora 22,00;

* ‘Hai, să vorbim despre viaţă’, regia Zsuzsanna Kovacs, performance susţinut de Florentina Ţilea, producţie a Teatrului Naţional ‘I.L. Caragiale’, de la ora 23,30.

Tot sâmbătă va fi deschisă, online, şi expoziţia ‘Shylock – ultimul rol, expoziţie virtuală’, dedicată memoriei actorului Ion Caramitru şi concepută de Florin Ghioca. Expoziţia cuprinde fotografii din spectacolul ‘Neguţătorul din Veneţia’ de William Shakespeare, în regia lui Alexander Morfov.

FNT va avea şi o componentă live. Pentru câteva instalaţii vizuale, publicul va avea acces fizic, în limita a 30% din capacitatea spaţiilor unde se vor desfăşura evenimentele, cu prezentarea certificatului verde COVID.

Instalaţia multimedia ‘Solaris’, un concept al regizoarei Ilinca Stihi, va avea vernisajul duminică, de la ora 16,00, la Sala Rotonda a Muzeului Naţional de Artă al României. Evenimentul va fi prefaţat, în acelaşi spaţiu, de o expoziţie cu desene realizate de artistul Daniel Mroz şi curatoriată de prof. Janusz Gorski de la Academia de Arte Frumoase din Gdansk – ‘Bestiarul lui Lem ilustrat de Mroz’.

Tot duminică, de la ora 17,30, în spaţiile ARCUB-Gabroveni, vor avea loc vernisajele instalaţiilor vizuale ‘Fluid Memory’ şi ‘AR(t)EST II’.

Selecţionerii şi directorii artistici ai celei de-a XXXI-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru sunt Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza şi Cristina Rusiecki.

Proiectul cultural este finanţat de Ministerul Culturii şi realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Producători sunt Uniunea Teatrală din România şi Televiziunea Română.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks