Şoferul care a fugit de poliţiştii din Argeş, fiind oprit cu focuri de armă, a fost reţinut pentru 24 de ore.
‘După administrarea probatoriului în dosarul penal, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, în cursul nopţii de 7 spre 8 noiembrie, bărbatul de 41 de ani, din Câmpulung, a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri preventive’, a anunţat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Poliţiştii din municipiul Curtea de Argeş au făcut uz de armă, duminică, pentru oprirea unui autoturism condus de un bărbat care consumase alcool şi nu avea permis. În autoturismul urmărit se mai aflau patru persoane, printre care şi un minor.
‘Poliţiştii (…) au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care se deplasa pe DN 7C, pe raza localităţii Albeştii de Argeş, al cărui conducător auto nu l-a respectat, continuându-şi deplasarea. Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, iar ca urmare a nerespectării semnalelor au fost trase focuri de avertisment în plan vertical, precum şi asupra pneurilor’, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.
Conform aceleiaşi surse, autovehiculul a fost oprit în municipiul Curtea de Argeş, după ce pneul din stânga faţă s-a desumflat, fără a se înregistra răniţi sau pagube materiale.
Un bărbat de 41 de ani din Câmpulung Muscel, aflat la volanul autoturismului, a fost imobilizat de poliţişti, stabilindu-se că nu deţine permis de conducere. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare a alcoolemiei mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, de la care fapta constituie infracţiune.
‘De asemenea, în autoturismul în cauză se mai aflau, în afară de bărbatul depistat, alţi doi bărbaţi, precum şi o femeie şi un copil minor, toţi fiind conduşi la sediul poliţiei pentru cercetări’, precizează IPJ Argeş.