Conducerea unui hotel din satul Mahmudia, din Delta Dunării, a disponibilizat circa 50% din personal şi a redus lefurile cu cel puţin 40% celor care mai vin la muncă, din cauza măsurilor restrictive impuse pe fondul crizei sanitare, iar Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD) susţine că situaţia este similară şi în alte unităţi turistice din judeţ.
Directorul unităţii de cazare din Mahmudia, Gheorghe Chiscop, a declarat, pentru AGERPRES, că în mod normal în perioada aceasta hotelul găzduia evenimente organizate de diferite companii, dar şi evenimente private.
‘Aceste restricţii ne-au făcut să luăm măsuri extrem de nepopulare, inclusiv să dăm în şomaj oameni, să micşorăm timpul de lucru şi salariile. Lucram cu între 37 şi 39 de angajaţi la 37 de camere, iar acum suntem la 16 persoane cărora le-au scăzut salariile cu cel puţin 40%, pe anumite sectoare’, a afirmat Gheorghe Chiscop.
El a mai spus că principala problemă a unităţii este faptul că nici măcar evenimentele pentru persoanele vaccinate nu au fost posibile în ultima lună.
‘Ne încurcă faptul că nu mai putem face evenimente cu persoanele vaccinate, pentru că altcumva suntem de acord şi susţinem aceste măsuri care trebuie să ducă, până la urmă, spre o zonă de linişte şi pentru noi. Ne dorim foarte tare, fiind una dintre ramurile extrem de afectate de această boală, să ajungem la o relativă normalitate, dar lipsa evenimentelor în această perioadă în care eram dependenţi de ele ne face să închidem uşile. Probabil că până la finele anului va trebui să luăm o decizie radicală în sensul de închidere a activităţii’, a menţionat directorul Chiscop.
Situaţia din Mahmudia este similară cu cea din alte unităţi de cazare, potrivit preşedintelui AMDTDD, Cătălin Ţibuleac.
‘Dacă acum 50% din populaţia României este vaccinată anti-COVID-19, nici măcar 10% nu frecventează restaurantele, hotelurile sau cafenelele. Nu înţelegem de ce abordarea la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nu ţine cont şi de celelalte forme care ar asigura că persoanele nu sunt afectate, anticorpi, trecerea prin boală şi testul PCR valabil. Orice studiu arată că un vaccinat se poate infecta ca orice persoană nevaccinată’, a menţionat preşedintele Ţibuleac.
El a atras atenţia că odată personalul pierdut şi unităţile închise, va fi foarte greu pentru administratorii acestora să le redeschidă şi a precizat că nu pentru toate perioadele în care s-au impus restricţii agenţii economici din HoReCa au primit şi măsuri compensatorii.
‘Anul trecut a fost lockdown până în iunie, apoi, în septembrie, lucrurile au devenit problematice, iar toate aceste perioade în care s-au impus măsuri drastice şi mai puţin drastice au afectat industria. Nu putem spera că deschidem şi redeschidem în valuri. Când pierdem personalul sau închidem afacerea, cu greu vom mai discuta de o revenire a turismului în România. A continua să impunem doar restricţii, fără măsuri de întrajutorare, înseamnă moarte sigură pentru industrie’, a mai spus preşedintele AMDTDD.
Practic, industria turismului doreşte un parteneriat corect cu statul român care să susţină măsuri compensatorii pentru toate perioadele în care a aplicat restricţii în unităţi, din cauza crizei sanitare, a adăugat directorul hotelului din Mahmudia.
‘Suntem parteneri cu statul doar la câştig. Atunci când câştigăm banii, îi împărţim. Când pierdem bani, mi-ar fi plăcut să-i împart cu statul. Adică, taxe, impozite datorate în această perioadă, contribuţiile pentru angajaţii pe care nu-i dau în şomaj şi-i păstrez încercând să le ofer un salariu şi un loc de muncă stabil. (…) Aici ar fi putut să ne ajute statul, să vină lângă noi, să ne scutească de taxe şi impozite, să ne dea beneficii fiscale. Haideţi, veniţi lângă noi şi ajutaţi-ne efectiv ca să putem să ţinem deschis şi să nu creştem numărul şomerilor’, a precizat Gheorghe Chiscop.
Potrivit acestuia, câştigurile înregistrate în 2021 din activitatea turistică sunt mai mici cu cel puţin 20% faţă de cele de anul trecut.