Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea a fost dotat cu un container destinat desfăşurării în condiţii de siguranţă a misiunilor pirotehnice, a informat, luni, instituţia.
‘Containerul pirotehnic este destinat depozitării temporare a muniţiilor rămase neexplodate din timpul conflictelor armate, care se încadrează în clasa 1 de risc, asanate pe teritoriul judeţului. Containerul va reduce durata misiunilor pirotehnice şi va spori siguranţa personalului care manevrează aceste muniţii. Practic, acesta va avea rolul de a ajuta specialiştii pirotehnişti ca, în cazul descoperirii unei cantităţi mari de muniţii, să îşi creeze un campament complet în zona solicitată, pentru a elimina astfel din eforturile şi riscurile transportului proiectilelor. În acest caz, containerul pirotehnic se dovedeşte esenţial în distrugerea acestora în locurile descoperite, cu respectarea măsurilor şi distanţelor de siguranţă faţă de localităţi, zone aglomerate, zone industriale sau alte obiective’, a precizat ISU Vrancea.
Potrivit sursei citate, containerul este blindat pe interior, fiind dimensionat pentru a se putea depozita exploziv cu o masă de 50 kg echivalent TNT, 1.000 capse electrice/pirotehnice şi/sau muniţii de infanterie, respectiv cartuşe de diferite calibre până la 14,5 mm, grenade de mână ofensive sau defensive.
De la începutul anului echipa pirotehnică a executat 79 misiuni de asanare a muniţiei rămase neexplodate descoperite pe teritoriul judeţului Vrancea. Ultima misiune s-a desfăşurat luni, 15 noiembrie, specialiştii fiind solicitaţi să intervină pentru asanarea a 115 cartuşe de infanterie calibru 7,92 mm, de provenienţă din Primul Război Mondial, descoperite de către un cetăţean cu ajutorul unui detector de metale, în localitatea Răcoasa.